“Preaiubita” este ecoul strigatului de durere al unui popor, care desi a depasit o etapa dureroasa a istoriei, lupta in continuare, de aceasta data, cu propriile cicatrice.
Exista viata dupa sclavie? Se pot vreodata vindeca ranile celor care au indurat sclavia? Cand incetezi sa mai fii sclav, se cheama ca poti sa te scuturi de urmele biciului de pe spate, de pe creier si din suflet? Poti sa iei totul de la capat dupa ce ai fost considerat un “animal util”? Si, oare, se mai poate sa incepi o viata noua?
Este o carte care socheaza cititorul si il provoaca. Si face aceasta, indeajuns de mult incat, desi este o lectura greoaie, nu este tentat nicio clipa sa o abandoneze. Nu e usor de tinut ritmul acestei carti. Deseori am clipit si am aterizat in alt plan. S-a reconstruit intreg contextul si legatura cu ce am citit pana atunci pare ca s-a rupt.
Autoarea romanului “Preaiubita”, Tomi Morrison, urca literatura la nou nivel. Isi construieste cartea sa sub forma unui nod intreg de fire narative care par fara nicio legatura. Insa ele alcatuiesc un ghem din care cititorul trage cu incredere de cate un capat, crezand ca el este cel care duce naratiunea pana la capat. Un moment de neatentie si firul s-a pierdut printre celelalte, realul s-a ascuns in fictiune, fantomele sunt confundate cu personaje reale, Casa 124, in care traiesc personajele are suflet si vorbeste.
Nu stii ce-i mai important: culoarea neagra a pielii, duritatea noului stapan, dragostea care nu e dragoste sau disperarea care impinge o mama la ceva de neinchipuit.
Toni Morrison, autoarea romanului „Preaiubita” a primit premiul Nobelul pentru Literatură, pentru “forța vizionară și semnificațiile poetice ale operei sale”. Si asta explica totul. Atrocitatile suferite de oameni din cauza altor oameni, singura diferenta dintre ei fiind culoarea pileii, sunt surprinse atat de original de aceasta scriitoare incat stilul ei poate hipnotiza. Confuza pe alocuri, cu descrieri amanuntite ale scenelor care prezinta suferinta oamenilor, “Preaiubita” este o carte pe care vrei sa o citesti pentru ca vrei sa ii patrunzi universul creat in jurul ei.
Mai importanta decat actiunea, in aceasta carte, este starea de spirit pe care o transmite. O anume energie pentru care trebuie sa fii pregatit in mod special. O casa bantuita de sufletul unui copil care nu si-a gasit linistea pe lumea cealalta, un vechi prieten din trecut, partas al unor amintiri dureroase, care apare din senin, flesuri din vremea sclaviei, fuga unei sclave cu un copil in burta, altul la san si doi legati de fusta ei. Si, totusi, nu acestea sunt cele care compun zimtii lamei de cutit.
Personajul principal, Sethe, este inspirat de o femeie care a existat cu adevarat: Margaret Garner. Ea este cunoscuta de istorie ca fiind o sclava care a ales sa-si omoare copii decat sa permita acestora sa fie din nou sclavi. Gestul sau insa a fost partial dus la indeplinire, reusind sa omoare doar fetita din cei patru copii.
De aici plecand, tabloul disperarii unei mame este aproape de neprivit. Asemenea ei, Sethe trece peste orice si vazand ca urmaritorii ei au gasit-o, ca nu mai are nicio sansa pentru a-si salva fiica de la sclavie, recurge la un gest teribil, pentru care plateste, din nou, cu libertatea sa.
Apoi, insa, ea se gaseste in postura unei femei libere. Care poarta “un copac” in spate si mii de cicatrice pe suflet. Imaginea acestui copac, reprezentand de fapt urmele loviturilor de bici, m-a urmarit mult timp dupa ce am terminat cartea.
“Am un copac in spinare si un strigoi in casa si intre ei, nimic in afara de fata pe care o tin in brate. Nu mai fug de nimic. Niciodata n-am sa mai fug, de nici un lucru de pe pamantul asta. Am facut o calatorie si mi-am platit biletul, dar sa-ti spun ceva, Paul D. Garner: a fost prea scump…”
Este greu de scris despre o asemenea carte. Este greu si de citit, deoarece ridica unele intrebari despre sclavi si soarta lor, la care nici istoria nu a gasit raspunsuri.
“Ce pot învața despre ei, dacă autoritățile le-au refuzat drepturile, li s-a negat identitatea, iar viața lor n-a însemnat nimic? Cum pot învăța să iubească dacă niciodată nu li s-a acordat intimitate sau confidențialitate, dacă le-a fost interzis să se atașeze de cineva sau de ceva? Ce rămâne din viața lor, dacă aceasta este plină de durere și umilință? Cum pot trăi liberi, dacă nu știu ce înseamnă libertatea?”
Simbolul sclavagismului este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Oamenii cadeau la picioarele stapanilor lor inca din vremuri care au ramas foarte departe in istorie. Cereau indurare pentru greseli pe care nu le-au facut, erau batuti, violati – femei, barbati, copii, deopotriva. Cel mai adesea statutul de animal le era asimilat si lor. Daca apreciati ca este un subiect interesant, va recomand „Culoarea sentimentelor”, o carte pe care am iubit-o.
Devenind liberi, multi dintre ei, duc in spate o poveste care nu trebuie “spusa mai departe”. Doar uitata ca pe “un vis urat dintr-un somn agitat”. La fel ca povestea Preaiubitei, a mamei sale, Sethe, si a tuturor celor care au innegrit pentru totdeuna, o pagina a istoriei Americii.
“Preaiubita este o carte densa, dramatica, si nu melodramatica, particulara si in acelasi timp universala, socanta, totusi linistitoare. O carte noua, dar in acelasi timp foarte apropiata de romanul traditional, capabila sa influenteze sau sa schimbe perceptia cititorului despre lume.” The GUARDIAN
Autor: Toni Morrison, Anul aparitiei: 2020 , Editura: Art, Numar pagini: 366, Traducere: Virgil Stanciu
