‘Si muntii au ecou” este a treia carte a autorului Khaled Hosseini pe care o citesc. Cum am ajuns la ea? Pentru ca “Vantorii de zmeie” mi-a placut extrem de mult, iar “Splendida cetate a celor o mie de sori” mi-a intors lumea pe dos. Ordinea citirii cartilor este aceeasi cu aceea a preferintelor mele. O chestiune pur personala.
De ce imi place acest autor? Pentru ca datorita talentului sau de a proiecta imaginea lumii afgane, am vazut-o oarecum cu ochii mintii. Detalii ale obiceiurilor, mancarurilor, traiul chinuit al oamenilor de rand dar si al unei familii bogate din aceasta zona, ocupatia talibana si luptele politice, dau viata unui tablou aflat departe, din multe puncte de vedere.
“Kabul inseamna…o mie de tragedii pe metru patrat”
“Si muntii au ecou” are ca punct de plecare, relatia dintre Abdullah si sora lui, Pari. Doi copii chinuiti, ramasi fara mama, datorita unei hemoragii declansate la nasterea fetitei. Relatia dintre cei doi micuti este una cu totul speciala, fratele mai mare, Abdullah fiind cel care a crescut-o pe Pari, in primii trei ani si jumatate de viata. Ii leaga o dragoste frateasca, vecina cu disperarea. Deoarece unul pentru altul reprezinta singura familie, singurul motiv pentru a zambi.
”Stiu acum ca unii oameni simt nefericirea in acelasi mod in care altii iubesc: in taina, intens si fara posibilitatea vreunui remediu.”
Aceasta relatie da viata unei povesti sparta de scriitor in mai multe capitole. Firul narativ acopera destinul mai multor generatii. Fiecare dintre capitole este prezentat din perspectiva altui personaj si raspunde la intrebari care se ridica din urma. De fiecare data altcineva este in centrul atentiei. Alt personaj se afla in lumina reflectoarelor.
”O poveste este precum un tren in miscare: indiferent de locul in care urci, esti obligat sa ajungi mai devreme sau mai tarziu la destinatie.”
Legatura dintre toate aceste povesti este precum predarea unei stafete. O vedem purtata din mana in mana de atletii dintr-o echipa, pe pista unui stadion imens, numit “viata”. O singura atingere a degetelor dintre cei doi alergatori … scurta pentru a nu rata nicio secunda dar hotarata ca sa nu-i scape din mana. Stafeta. Sau firul povestii. Tot astfel este predata povestea intre personajele cartii.
Fiecare o duce mai departe, in speranta ca in final, echipa va fi castigatoare. Unii spera sa castige pentru ei insisi timpul pierdut. Altii sa recastige emotii despre care nu-si mai amintesc de cand le au sau daca le-au avut vreodata. Altii doar amintiri care ii leaga de trecut.
Exista totusi un dezavantaj in acest mod de a construi o carte – asa am perceput eu. A
nume acela ca numarul mare de personaje nu permite cititorului sa se apropie prea mult de nici unul dintre ele. Fiecare isi urmeaza traseul propriu, cu intrebarile, deciziile si iubirile lui. In final, cand se inchide cercul, constati cu unele au ramas in afara. S-au estompat in numarul mare de pagini dedicate altui personaj. Si desi era interesanta perspectiva si iti capteaza atentia, constati ca drumul a cotit-o brusc si la orizont este o alta silueta.
Revenind la debutul cartii, ne este prezentata viata amarata a celor doi copilasi. Ne aflam intr-o casa saraca, cu extrem de putine posibilitati pentru parinti de a castiga bani in localitatea in care se afla. Tatal se recasatoreste cu o femeie pe nume, Parwana. Prima impresie a mamei vitrege este a unei vrajitoare rele. Dar autorul gaseste ragazul de a arata viata ei necajita si ii dedica un capitol intreg pentru a povesti destinul acestei femei.
Desi munceste din greu, tatal se afla in imposibilitate de a asigura cele necesare familiei. Dupa moartea primului copil al Parwanei, un bebelus pierdut din cauza frigului si a lipsei medicamentelor, femeia este din nou insarcinata. Este momentul in care fratele acesteia, Nabi, il ajuta pe tatal celor doi copii sa o vanda pe Pari, familiei unde lucreaza el. Oamenii bogati din Kabul.
“Degetul taiat salveaza mana”.
Momentul despartirii celor doi frati a fost cutremurator pentru Abdullah. El era suficient de mare incat sa constientizeze golul imens lasat de surioara lui. Nimic in viata nu a reusit sa il umple.
“Imaginea lui Pari persista in aer, la marginea imaginatiei lui, oriunde s-ar fi dus Abdullah. Era precum praful asternut pe camasa lui.”
Pari, pe de alta parte, destul de mica cat sa nu-si aduca aminte, este urmarita de sentimentul ca ceva ii lipseste. Sau poate cineva. Simte ca radacinile sale adevarate nu sunt din familia in care a crescut. Ca nu seamana nici cu tatal, nici cu mama ei, doamna Wahdati. Bucata ei de povestea ei este una extrem de interesanta.
Cunoastem si povestea lui Nabi, unchiul lui Pari si al lui Abdullah. Si pe cea a unui medic, Markos Varvaris, venit in Kabul ca sa ajute oamenii. Si a Thaliei, prietena din copilarie a medicului, care a fost muscata de fata de un caine si pentru care medicii nu s-a priceput sa faca mare lucru. Perspectiva ei, ne arata superficialitatea oamenilor, felul lor de a intoarce privirea in directia opusa necazurilor unei persoane pentru a se apara pe ei insisi.
”Am invatat ca lumea, in general, nu vede ce se afla inauntrul tau, ca nu da nici doi bani pe speransele, visele, necazurile tale, care raman ascunse dincolo de piele si oase. Era atat de simplu, de absurd si de crud in acelasi timp!”
Trecem prin Paris, America, Grecia, ne intoarcem Afganistan si aflam povesti care mai de care mai interesante. Pentru ca, la inchiderea cursei, stafeta sa fie predata din nou celor doi frati, fiindca ei inchid cercul.
“Si muntii au ecou” este un roman incitant si provocator, aratandu-ne felul in care autorul intelege in profunzime legaturile si actiunile care ne definesc si ne modeleaza vietile si, in final, ce inseamna sa fii om.”
Autor: Khaled Hosseini, Anul aparitei: 2013, Editura: Niculescu, Numar pagini: 416 , Traducere: Andreea Giorgiana Nicolae
