„O carte este o inima care poate bate numai in pieptul cititorului” Rebecca Solnit. Niciodata nu am asociat acest citat cu o carte in mod special. Cuvinte frumoase care nu si-au gasit pe loc rezonanta in ce ma priveste. Pana la “Splendida cetate a celor o mie de sori”, a lui Khled Hosseini. Este cartea pe care am simtit-o palpaind in inima mea.
Am ajuns la ea dupa ce am citit “Vanatorul de zmeie”, despre care am scris aici. Pentru ca mi-a placut mult stilul scriitorului, am cautat in librarii alte carti ale lui. Sigur nu voi rata “Si muntii au ecou”, aparuta in anul 2013. Este ultima carte, dar sa speram insa ca Hosseini lucreaza deja la un altul.
“…s-a gandit si a trecut-o alt fior, in care se amestecau tristetea si senzatia de abandon, dar si ceva nerabdare si speranta nesabuita”.
Cam despre asta e vorba in carte: un amalgam de sentimente contradictorii. Multe emotii care te invadeaza: tristete, un pic de bucurie, usurare, mahnire, aversiune, compasiune si, peste toate, speranta! Ca pana la final, cumva, lucrurile se vor termina cu bine.
“…trecutul se limita la aceste vorbe de intelepciune: ca Iubirea este o greseala care distruge, iar Speranta, complicea ei. Speranta, o fantasma mincinoasa.”
O poveste despre o frumoasa prietenie care se va transforma in iubire. Si despre cum ea, iubirea, supravietuieste cumva. Chinuita, ciuntita dar ramane mai presus de zgomotul bombelor, praful si mirosul de cadavre. Pentru ca vorbim despre isitoria de treizeci si ceva de ani, intr-un Afganistan distrus de razboaie.
Nu stim prea multe, despre aceasta tara. Din presa aflam deseori ca e iar razboi. Si citim despre talibani si bombe explodate in aeroport. Aflam ca mii de copii au murit in bratele parintilor care incercau sa fuga. Si despre faptul ca regimurile politice se schimba dar viata tot grea este. Ajung la noi si sperantele desarte ale civililor. La ordinea zilei sunt tot armele, violenta, saracia, lipsurile si frica. De fapt ea, frica este cea care domina peste tot. Si se resimte diferit: a femeilor fata de barbati care se poarta primitiv, a barbatilor fata de alti barbati din tabere militare diferite, a copiilor de parinti sau de alti adulti. Frica de vecini, de asa-zisi “prieteni”, de foame si de moarte.
Cam toate sunt adunate in “Splendida cetate a celor o mie de sori”. O carte cu multe pagini de istorie. Cu nume de conducatori si denumiri de grupari care se confrunta. O succesiune cronologica de date, de schimbari de regimuri de trei zeci de ani incoace care ajuta cititorul sa-si faca o imagine mai clara in legatura cu ceea ce s-a intamplat si inca se intampla in Afganistan.
Cartea incheie firul istoric aproape de noi si, desigur, nu acopera ce se intampla in prezent acolo. Istoria contemporana a Afganistanului. Multe carti se vor scrie despre dramele perioadei actuale. Familii mutilate, destine care, desi pareau ca au intrat intr-un normal general acceptat de viata civilizata, s-au frant brusc. Sunt convinsa ca toate acestea vor constitui o sursa de inspiratie pentru scriitori si cartile lor.
“Splendida cetate a celor o mie de sori” este despre supravietuire. Si despre faptul ca nimic nu este ireversibil cu exceptia mortii. Despre lupta de a gasi ceva frumos acolo unde in general e totul urat.
Cunoastem pe rand, in primele doua parti, cele doua personaje principale: Miriam si Laila. Destinul a doua femei care in partea a treia devine unul singur. Le urmarim asadar viata, de la varsta de 13-14 ani.
Din povestea lui Miriam aflam ca este copilul din flori al lui Jalil, “o buruiana” cum obisnuia mama ei sa-i spuna. Jalil, un tanar provenit dintr-o familie bogata, iubeste in tinerete o bucatareasa. Nu are curaj sa-si infrunte familia si societatea si o alunga cu tot cu copil, intr-o casa saracacioasa de la tara, departe de agitatia orasului. La limita saraciei si a mizeriei.
Ani mai tarziu, il gasim pe Jalil, acum matur, casatorit cu trei femei care i-au daruit multi copii. Incearca sa construiasca timid o punte de legatura cu Miriam. Ii lumineaza copilaria cu vizite rare, mici cadouri si atentii. Lucruri nesemnificative fata de averea lui colosala dar importante pentru un copil trait in salbaticie, singuratate, alaturi doar de mama ei. Aparitiile tatalui sunt pentru ea adevarate momente de sarbatoare dar intotdeauna sunt insotite de avertismentele mamei ei, ca intr-o zi o s-o lase balta si n-o sa mai vina. Asa s-a si intamplat intr-un moment de cotitura a vietii lui Miriam. Ajunge sa fie obligata sa se casatoreasca cu Rasheed, un barbat vaduv, mult mai batran decat ea. Usor de recunoscut in lumea araba este acel gen de barbat violent, intepenit in reguli stricte impotriva femeilor, vesnic preocupat numai de propriile nevoi (de regula, doar fiziologice).
Este descrisa tulburator povestea vietii lui Miriam in “Spledida cetate a celor o mie de sori”. Fara inflorituri, fara brizbrizuri, exact asa cum ar putea fi in realitate. Am empatizat cu acest personaj de la inceput si am citit cu emotie evolutia destinului ei.
“S-a gandit la intrarea ei in aceasta lume, copilul harami al unui satean modest, un lucru neintentionat, un accident jalnic, regretabil. O buruiana. Si totusi parasea lumea ca o femeie care iubise si fusese iubita inapoi. O parasea ca prietena, insotitoare, tutore. O mama. O persoana cu consecinte in sfarsit…”
Laila, “frumusetea noptii”, are si ea o parte din carte care ii este dedicata, pentru a o cunoaste. Are o viata destul de buna in familia sa. Merge la scoala, tatal ei este extrem de preocupat de educatie, cum foarte rar se poate intalni in Afganistan. O indeamna pe fetita sa studieze si, atunci ca din cauza regimului politic acest lucru deveni periculos, preia el toate atributiile unui profesor. Obisnuia sa ii spuna Lailei:
“Casatoria poate astepta, educatia nu” pentru ca, “O societate nu are nicio sansa de a avea succes daca femeile sale sunt needucate”.
Cu greu se hotarasc parintii ei sa fuga cu totii din Afganistan insa nu reusesc. Razboiul nu iarta pe nimeni. Isi ia tributul de la oricine si Laila isi pierde ambii parinti intr-o explozie din care ea insasi supravietuieste miraculos. Acesta este si momentul in care cele doua femei ajung sa se cunoasca, ele devenind printr-un joc ironic al sortii, neveste ale aceluiasi barbat.
Se instaleaza dusmania intre ele. Si o animozitate alimentata de modul discretionar al lui Rasheed de a se purta cu de cele doua femei. Viata insa le arata si o alta fata si ajung sa se cunoasca dintr-o perspectiva diferita. Nu vreau sa va dau detalii pentru ca ar fi pacat sa aflati de aici, despre lectia minunata de viata, din aceasta carte.
“Splendida cetate a celor o mie de sori” ne aduce o portie dintr-un univers ceva mai indepartat si destul necunoscut. Ne ajuta sa cunoastem Afganistanul mai bine, prin ochii unui om care s-a nascut acolo. Ni-l aduce mai aproape cu tot ce inseamna: oameni, istorie, religie, obiceiuri, mod de viata.
Dar mai mult decat atat, aceasta este o carte despre omenie, despre sacrificiu (cum am spus mai sus) si puterea unui om de a renunta la tot ce are, in favoarea altuia. Si despre faptul ca si atunci cand ti se pare ca nu mai poti deloc, tot mai poti un pic. Pentru asta e suficient sa vrei, si sa te agati de orice moment pe care viata ti-l se ofera, pentru a scoate ceva bun si frumos din el, indiferent cat de greu sau urat este. Si astfel, ajungi sa stralucesti in inima cuiva, precum un soare sau “o mie de sori”.
De altfel, “In spatele fiecarei incercari si al fiecarei dureri prin care ne face sa trecem, Dumnezeu pune si un motiv”.
Autor: Khaled Hosseini, Anul aparitei: 2020, Editura: Niculescu, Numar pagini: 400, Traducere: Crenguta Napristoc
