“Se numea Sarah”, o carte despre o pagina din istoria Frantei, o pagina dureroarsa, cu evenimente tragice, pe care oricat si-ar dori francezii sa fie date uitarii, ele dainuie. Si daca ne sunt readuse in memorie de catre carti, aceasta se intampla pentru ca istoria are un impact deosebit nu atat asupra prezentului dar mai ales asupra viitorului. Pasivitatea francezilor, atitudinea lor indiferenta la aceste tragice evenimente, asta este marea rusine pentru aceasta pagina de istorie.
“Zakhor, Al Tichkan. Aminteste-ti! Nu uita niciodata. In ebraica”.
“Strabatura strada ingusta, flancati de politisti. Fetita zari straini privindu-i de la ferestre, balcoane, usi, de pe trotuar. Majoritatea aveau chipuri goale, lipsite de orice compasiune. Priveau, fara sa scoata o vorba. Nu le pasa, isi size fetita. Nu le pasa ce ni se intampla, unde ne duc… „
Paris, 16 iulie 1942, Operatiunea “Vant de Primavara” (Vel` d`Hiv) si povestea a doua familii legate de un secret teribil. Una dintre ele contemporane cu acea perioada, una din prezent.
Tema Holocaustului este adesea abordata in literatura. Un subiect vast, care niciodata nu va fi suficient acoperit, pe care il puteti intalni in nenumarate carti despre cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pe mine m-au impresionat extrem de tare “Privighetoarea”, “Hotul de carti”, „Fiica Reichului” si vi le recomand cu caldura.
Tatiana de Rosnay, autoarea romanului “Se Numea Sarah”, descrie evenimente care desi fictive, ar fi putut sa fie la fel de bine, reale. Este un roman extrem de bine documentat despre Vel` d`Hiv.
In inima Parisului, intr-un cartier select al acestuia, pe Velodromul de iarna (Velodrome d`Hiver), Politia franceza a adunat toti evreii si i-au inchis pentru a fi apoi deportati in lagarele de la Drancy, Loiret sau Beaune-la-Rolande. Barbati, femei, copii. Toti tratati cu o brutalitate excesiva. Si nu nazistii au facut acest lucru, de la ei au venit ordinele dar francezii au actionat.
„– Politia a considerat, probabil, ca acei copii evrei, chiar daca se nascusera in Franta, tot evrei erau. In cele din urma, Franta a trimis aproape opt mii de evrei in lagarele mortii. Numai vreo doua mii s-au mai intors. Si aproape nici un copil.”
Intre copii prinsi de politie, Sarah, in varsta de zece ani, este arestata impreuna cu tatal si mama ei. Sunt scosi cu brutalitate din casa insa inainte de a pleca, fetita il incuie pe fratele ei mai mic in ascunzatoarea lor secreta, si pastreaza in buzunar cheia, convinsa fiind ca nu va lipsi de acasa mai mult de cateva ore.
O data inchisi pe un stadion suprapopulat, evreii au fost despartiti: barbatii de familiile lor, apoi chiar si femeile au fost smulse de langa prunci. Totul sub nasul fermierilor francezi din zona, care au ales pasivitatea si indiferenta. Adultii au fost trimisi cu trenurile de animale in lagarul de la Auschwitz iar copii lasati sa moara de foame, sete si boli, incapabili sa ia decizii cu privire la viata lor, intr-o mizerie crunta.
„Chiar deasupra sarmei ghimpate, putea sa zareasca satul. Varful negru al unei clopotnite de biserica. Un turn de apa. Acoperisuri si hornuri. Copaci. Acolo, isi zise, in casele acelea atat de apropiate, oamenii aveau paturi, cearsafuri, paturi, mancare si apa. Erau curati. Aveau haine curate. Nimeni nu tipa la ei. Nimeni nu-i trata ca pe niste vite. Si erau acolo, chiar de cealalta parte a gardului.”
Saizeci de ani mai tarziu, in 2002, Julia Jarmond, o jurnalista americanca, casatorita cu un francéz si stabilita de multi ani in Franta, trebuie sa scrie un articol despre aceste evenimente. Cu aceasta ocazie incepe o documentare serioasa in legatura cu acest subiect. In timpul acestor investigatii afla intamplator secrete ale familiei sotului sau si apreciaza ca este de datoria ei sa le dezgroape si sa le afle detaliile. Devine dintr-un job obisnuit, mai mult o problema personala.
„Cele aflate de curand despre evenimentele din iulie 1942 trezisera in mine o vulnerabilitate, declansasera ceva profund, nespus, care ma urmarea, care ma ardea. Tarasem dupa mine acea povara intreaga saptamana, chiar din momentul in care incepusem cercetarile cu privire la razia de la Vel` d`Hiv”.
Cartea are o tematica complexa si povesteste in paralel destinul acestor doua femei. Nu va voi detalia nici ce s-a intamplat cu fratele Sarei si nici cum povestea ei de viata a influentat-o pe cea a Juliei pentru ca nu doresc sa stric placerea cititului. Va voi spune doar atat: se intampla uneori lucruri, se ivesc oportunitati, cunosti oameni, aparent de nicaieri. Dar toate se dovedesc a fi resortul pentru schimbari ale traiectoriei vietii care in niciun caz altfel nu s-ar fi produs.
„Cum era posibil ca vieti intregi sa fie schimbate, sa fie distruse, iar strazile si cladirile sa fie la fel?” se intreba cu durere micuta Sarah, care realizand ca nu se mai poate intoarce acasa, unde stia ca fratele sau o astepta, traieste brusc o maturizare inainte de vreme si alege sa caute o solutie pentru a se salva pe sine. Intreaga ei viata va fi dominata de aceste evenimente pe care se hotaraste sa le ascunda familiei sale, sotului si fiului ei. Povestea si originea de evreica.
„Uneori ma intreb cati copii, ca ea, au trait in iad si au supravietuit, iar acum trebuie sa mearga mai departe, fara cei dragi. Atata suferinta, atata durere.”
« Se numea Sarah » este o lectura vibranta, povestea personajelor strabate in viata reala, impresioneaza si simti ca esti acolo, in mijlocul lor, martor la fiecare in parte.
« O lectura tulburatoare….O carte care-ti merge la suflet inca de la primul capitol, iar scenele si personajele descrise iti raman in minte mult timp dupa ce ai terminat de citit » .Publishers Weekly
Autor: Tatiana de Rosnay, Anul aparitiei: 2010, Editura: Litera, Numar pagini: 312, Traducere: Monica Dinu
