“Oscar si tanti Roz” are blandetea si inocenta atingerii unei aripi de inger. Si are, in acelasi timp, precizia si profunzimea unei lame de bisturiu in mana unui chirurg talentat. Face o incizie adanca in sufletul cititorului pentru a ajunge cat mai precis in zonele lui cele mai ascunse. Atinge acolo corzi sensibile si le face sa vibreze. Ce-si poate dori mai mult, un iubitor de lectura, de la o carte?!
Este o poveste spusa de un copil. O poveste tulburatoare care iti da lumea peste cap. Si din aceasta pozitie, stand capul in jos, noi adultii poate reusim sa vedem lumea, prin ochii copiilor.
Daca scriitorul lui “Oscar si tanti Roz” a reusit sa faca din acesta carte metafora in sine, atunci tot de o metafora ma voi folosi si eu ca sa va cuceresc, si sa va conving sa cititi aceasta carte: am simtit-o precum o melodie cantata la chitara, pe care o asculti la casti, in tren, in drum spre … nicaieri! Nu are versuri melodia asta dar stii exact despre ce-I vorba: iubire, tristete, sau poate o despartire! da, universuri intregi despartite de moarte … Si, in plus, este o melodie despre curajul de a lua moartea de guler, si de-a o privi in ochi. Daca acest subiect nu va este incomod, va recomand cu caldura „O chestiune de viata si de moarte”.
Nu va lasati pacaliti de numarul mic de pagini. Da, lectura lui nu ia mai mult in 2-3 ore, dar fiindca trebuie sa fie citita printre randuri, este o carte pe care o mai parcurgi chiar si dupa ce ai intors ultima pagina.
Am citit undeva, ca “Uneori, sinceritatea este suficienta”. Ajunge, cu alte cuvinte, sa spui adevarul gol- golut, ca sa ce?! Pentru un scriitor, de exemplu, ca sa ajunga cu mesajul lui cat mai aproape de cititor. Pentru un copil, ca sa ne arate ca in lumea lor atat de simpla, lucrurile pot fi mult mai usor de inteles si acceptat. Pentru Dumnezeu, ca sa ne tot arate ca ne-a dat o viata si atat multe posibilitati sa o implinim.
“Viata este un cadou foarte tare. La inceput, supraestimam cadoul asta: credem c-am primit viata vesnica. Dupa aceea il subestimam, ni se pare urat, prea scurt, mai c-am fi gata sa-l aruncam. In sfarsit, ne dam seama ca de fapt n-am primit un cadou ci doar un imprumut…Cu cat imbatranesti, cu atat trebuie sa dai dovada de bun-gust ca sa apreciezi viata. Trebuie sa devii un rafinat, un artist. La zece sau la douazeci de ani orice prost poate sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nu mai poti sa te misti, trebuie sa-ti pui la contributie inteligenta.”
Oscar are zece ani si este bolnav de leucemie. Atat de bolnav incat, din cauza lui, poti “sa nu mai crezi ca medicina este ceva extraordinar”. Si tot din cauza lui, doctorul Dusseldorf, cel care il ingrijeste cu atata pasiune, arata cand il vede, precum “Mos Craciun care a ramas fara cadori in sac.” Chimioterapia si transplantul nu au avut succes. Si nici alte solutii nu mai sunt, in cazul lui.
“Mi se zice Bila, arat cam de sapte ani, casa mea e la spital, pentru ca am cancer si, n-am vorbit niciodata cu tine pentru ca nici macar nu cred ca existi”.
Asa isi incepe Eric-Emmanuel Schmittt cartea. Si tot astfel, si prima scrisoare pe care baiatul i-o scrie lui Dumnezeu, la indemnul lui Tanti Roz. Intreaga carte este dominata de dialogul savuros pe care Oscar il are cu Doamne-Doamne. Cine este Tanti Roz? O batranica simpatica, care face voluntariat la spitalul de copii si leaga o relatie cu totul speciala, cu micul pacient.
Va spun de la inceput: rar veti mai gasiti un joc al replicilor atat de frumos construit. Cu intrebari si raspunsuri despre marile probleme existentiale atat de frumos, simplu si cinstit gandite.
Despre parintii copilului, ne povesteste chiar Oscar ca sunt destul de ocupati, si pentru ca locuiesc departe, il viziteaza la spital doar duminica. Relatia cu ei este una in mare, destul de deslanata. Nu va grabiti sa judecati. Sunt doi parinti care isi iubesc baiatelul aflat aproape de linia de final a vietii, la doar zece ani. Speriati de ce urmeaza sa se intample, cuprinsi de propria durere, uita ca mai importanta e clipa, prezentul, decat ce va fi dupa. Tanti Roz ii ajuta insa, la un moment dat, sa-si gaseasca un punct, o rascruce de drumuri unde sa se intalneasca.
Si tot ea ii propune lui Oscar un joc interesant. Deoarece medicii ii acorda copilului putine zile, poate vreo 12, draguta doamna ii propune sa isi imagineze ca in fiecare zi ar trai 10 ani. Excelenta idee pentru ca Oscar sa poata trai in cele 12 zile, pana la venerabila varsta de 120 de ani!
Cum personajul lui Shmitt, nu este un baietel oarecare, ci unul extrem de plin viata, atat cat ii permite boala, spumos, haios si plin de culoare, la fel ii este si viata acestor 12 zile. In care traieste la maxim tot ce se poate: se indragosteste, sufera, leaga prietenii, face alegeri, ia hotarari. Toate, atat de concentrat, incat sa incapa in 12 zile. Esenta unui parfum al florilor de primavara, inchisa intr-o sticluta micuta.
“Eu m-am uitat la cuvintele care ma interesau: Viata, Moarte, Credinta, Dumnezeu. Poate n-ai sa crezi, dar nu erau acolo! Dupa cum observi, asta dovedeste deja ca nu sunt boli nici viata, nici moartea, nici credinta, nici tu. O veste buna, pana una-alta. Totusi intr-o carte asa de serioasa (Dictionarul medical), ar trebui sa se gaseasca raspunsuri la cele mai serioase intrebari.”
“Oscar si Tanti Roz” este “O carte frumoasa pana la lacrimi. Un miracol ascuns intre doua coperte” Stern. Nu o ratati, bucurati-va de lectura ei si savurati-o pana la final.
Autor: Eric Emmanuel Schmitt, Anul aparitei: 2016, Editura: Humanitas Fiction Numar pagini: 103, Traducere: Marieva Ionescu
