“Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare îi amintea de fiecare dată de soarta iubirilor neîmplinite.” Este fraza de inceput a romanului "Dragostea in vremea holerei" si e greu sa nu te gandesti ce se ascunde in spatele mirosului de migdale dulci.
Oare cine si-ar dori in timpul unei calatorii, ratacind noaptea pe o sosea care nu duce niciunde, sa intalneasca o...cafenea?! Daca insa acolo vei gasi si persoane dragute care te ajuta sa-ti schimbi modul de gandire, sa descoperi noi perspective asupra modului de a te raporta la propria persoana si la nevoile tale, atunci sigur ai nimerit in “Cafeneaua de la capatul lumii”.
Dupa ce am intors si ultima pagina a romanului “Pacienta tacuta”, care apropos, se termina idilic, cu imaginea fulgilor de nea – ce poate fi mai frumos pentru un thriller psihologic care iti intoarce mintea pe toate partile ?! – am ramas cu impresia ca pe parcursul intregului romanul am privit intr-o casa prin gaura cheii.
