Dupa ce am intors si ultima pagina a romanului “Pacienta tacuta”, care apropos, se termina idilic, cu imaginea fulgilor de nea – ce poate fi mai frumos pentru un thriller psihologic care iti intoarce mintea pe toate partile ?! – am ramas cu impresia ca pe parcursul intregului romanul am privit intr-o casa prin gaura cheii. Si am vazut, sau mai degraba am intuit ceva lumina de la o fereastra si siluetele unor persoane care se misca, dar cam atat…adica exact cat m-a lasat autorul sa vad. Citind ultimul capitol, se deschide usa larg si am inteles ca lumina nu e de la fereastra cum se putea crede ci de la un acvariu luminat iar umbrele nu, nu era siluete ci un televizor deschis, adica cu totul si cu totul altceva decat am crezut initial.
Un inceput cat se poate de banal. Un cuplu de tineri casatoriti, ambii cu cariere de succes: ea este o pictorita apreciata, el este un fotograf renumit in domeniul modei. Nimic iesit din comun pana acum, apoi intervine o crima ingrozitoare si indelung comentata de presa si opinia publica. Ea, Alicia Berenson, desi indragostita pana peste poate isi impusca sotul cu cinci gloante in fata. Din acel moment gura ii este pecetluita; nu mai raspunde la nicio intrebare, devenind “pacienta tacuta” intr-un spital de psihiatrie. Ce s-a intamplat in acea noapte, ea l-a omorat pe Gabriel, sotul ei, din ce motiv, era in deplina cunostinta de cauza etc. … niciun raspuns, nimic…tacere…Arma crimei: pusca familiei, arma de aparare pentru un eventual atac cu amprentele femeii, urme de sange pe imbracamintea ei, prezenta Aliciei langa cadavru parand ca nu intelege ce s-a intamplat.
De niciunde sau mai de graba de peste tot apare un personaj ciudat, Theo, medic psihiatru ”Am patruzeci si doi de ani. Si am devenit psihoterapeut din pricina ca eram sarit de pe fix”. Face un pariu indraznet cu el insusi: acela ca va reusi sa o scoata pe Alicia din bezna in care parea ca se afla. Si aceasta, in conditiile in care sunt destule alte personaje in carte care o prefera pe Alicia tacuta si inchisa.
Duce o lupta destul de greu de explicat, trece peste deciziile medicului sef din spital, ii ascunde cercetarile crimei pe care le face de unul singur. Cu probleme in casatorie (o dezamagire profunda atunci cand constata ca este inselat de sotia lui dar si dilema de a infrunta aceasta sitatie sau a incerca sa depaseasca momentul pentru a nu-si pierde sotia) si o copilarie grea, arida, lipsita de iubirea parintilor, doctorul Theo pare ca duce aceasta lupta pentru a-si gasi propria liniste si a scoate demonii care il chinuie.
Povestea este prezentata din doua perspective: prima, a psihiatrului, intrat in clinica tocmai ca sa intre in contact cu Alicia, cu eforturile de a descalci itele si a purta un dialog cu pacienta tacuta, a doua, din Jurnalul Aliciei care contine scene ale casniciei cu Gabriel.
O data internata in spital, disparand presupusa autoare a crimei din peisaj, fara noi informatii, lumea uita istoria crimei, opinia publica isi pierde interesul fata de aceasta dar picturile Aliciei raman totusi in memoria oamenilor. Ele sunt percepute ca fiind transferul sufletului ei pe panze, cu tuburi de acuarele si pensule, in culori care arata zbuciumul si furtunile prin care trece intr-o perioada in care pictorita nu scotea niciun cuvant.
Dintre ele, una se distinge in mod special, un autoportret in culori salbatice, care poarta numele unei legende din antichitate ALCESTA. Sotia unui rege tesalian Admetos, Alcesta este singura care accepta sa-si sacrifice viata pentru ca sotul ei, condamant la moarte, sa fie iertat. Este salvata de Hercule, impresionat de dragostea si sacrificiul muritoarei pentru a-l salva pe sotul ei, este dusa inapoi in imparatia lui Admetos insa Alcesta alege sa nu mai vorbeasca niciodata in restul vietii ei. Care sa fie insa legatura intre cele doua femei, in afara faptului ca au ales tacerea in locul marturisirii, al apararii?! Aparent niciuna.
“Pacienta tacuta” este gandita ca un extrem de interesant joc de sah. Autorul cartii muta piesele tinand cont de o strategie extrem de inteligenta, lasa cititorul sa-si gandeasca propriul planul de atac si de aparare a regelui si reginei, in timp ce, de fapt, nebunul are asul din maneca; el rastoarna dintr-o data toata strategia si da lovitura finala.
Va las sa descoperiti citind romanul al cui e nebunul, ce strategie are si mai ales cum reuseste el sa deschida usa casei din debutul recenziei, pentru ca lumina de la acvariu si siluetele de le televizor va vor lasa sigur cu gura cascata de uimire.
Autor: Alex Michaelides Anul aparitei: 2019, Editura: Litera Numar pagini: 368, Traducere: Dana-Ligia Ilin
