“…Impreuna la bine si la rau…”, un juramant deseori rostit de cei care isi unesc destinele. Amandoi isi promit ca se vor sprijini reciproc si ca se vor sustine intru succesul ambilor parteneri. Ce se intampla insa daca numai unul din ei si-l respecta? Un posibil raspuns ofera scriitoarea Meg Wolizer in romanul “Sotia”.
Fara a fi inspirat din fapte reale este povestea atat de des intalnita in viata de zi cu zi, a unui sot, a unei sotii dar si a unui mare secret pe care ei il ascund.
”Te uitai la noi – Joan și Joe Castleman, din Weathermill, New York, ocupanții actuali ai locurilor 3A și 3B – și știai exact de ce călătoream spre Finlanda. S-ar putea chiar să ne fi invidiat – pe el pentru puterea împachetată în vid în corpul acela mătăhălos, trecut, iar pe mine pentru accesul 24 de ore din 24 la el, de parcă un soț-scriitor, strălucit și faimos, este un fel de alimentară pentru soția lui, un loc unde poate să se scufunde oricând pentru o Înghițitură Mare de intelect uluitor, pentru o vorbă de duh sau pentru vreo provocare interesantă.”
Cartea „Sotia” urmareste doua planuri: pe de o parte este cel al amintirilor sotiei, Joan, cu toate problemele unei casnicii toxice si cel al evenimentelor din prezent, o calatorie cu avionul catre Finlanda. Acolo Joe, celebrul scriitor, este invitat pentru a fi celebrat si pentru a primi premiul glorios pentru literatura. Drumul catre momentul de succes suprem al lui Joe coincide cu drumul celor doi catre incheirea casniciei. Decizia pe care Joan o ia la inceputul aceastei calatorii este determinata de hotararea ei de a arunca mastile pe care le-a purtat intreaga viata.
Masca purtata in exterior este a sotiei fericite, implinite, stapana intotdeauna pe situatie, mereu pregatita sa creeze o atmosfera placuta in jurul sotului ei, participanta din urmbra la toate intalnirile acestuia si mereu atenta sa il salveze din situatii dificile.
Exista insa si o alta masca purtata de Joan, in romanul “Sotia”, cu mult mai trista. O tanara talentata, studenta la litere care decide sa renunte la continuarea studiilor pentru a se dedica in intregime sustinerii iubitului si viitorului sot. Il avem in fata pe tanarul profesor de la Universitate care i-a recunoscut valorea scrierilor in timpul facultatii, in persoana viittorului scriitor de succes, Joe. Este un barbat casatorit, cu un copil care decide sa renunte la responsabilitatile asumate fata de familia lui pentru o studenta, Joan, de care parea ca este indragostit nebuneste. Se dovedeste insa ca in realitate nu avea nevoie nici de iubita, nici de sotie ci exclusiv de sprijin, de un umar la indemana, de ajutor permanent, comportandu-se mai degraba ca un “copil mare” decat ca un barbat in toata firea.
“El sfărâma stânci, iar eu eram aici, alături, ștergându-i fruntea, oferindu-i băuturi reci.”
Ca raspuns, ii serveste sotiei sale nenumarate infidelitati, absenta aproape totala in viata de familie, egoism in relatia cu copiii sai iar mai tarziu, o data cu celebritatea, acea atitudine de autosuficienta, dublata de aroganta care de obicei vine la pachet cu recunoasterea publica, daca nu ai puterea de a o gestiona corect.
“Îi iubeam pe toți, Joe și cu mine, deși nu chiar împreună. Copiii primeau iubirea noastră pe două canale diferite, unul de la mine, un flux rezonabil de stabil, și unul de la tatăl lor, atunci când se gândea la asta, când reușea să-și mute atenția de la el însuși.”
O viata, a sotiei, plina de regrete, compromisuri, renuntari, cu inabusirea propriului talent literar, toate cu un singur scop: implinirea, fericirea sotului si crearea unei aparente a celebrului scriitor, demna de succesul de care se bucura in viata publica. Acest ansamblu pare greu de imaginat in anii pe care ii traim noi dar actiunea este plasata in anii 1953, o perioada in care imaginea femeii era adesea, cat mai bine ascunsa in umbra sotului.
“Copiii si cu mine nu faceam decat sa ne uitam la felul cum cariera lui Joe creste si crestea”.
Romanul “Sotia” nu exceleaza in zona actiunii si nici secretul dintre cei doi soti nu este bine pastrat, dimpotriva, el este usor de intuit dar cartea merita in mod cert sa fie citita si o recomand pentru lectia de viata care ne invata: ca exista sacrificii care trebuie facute dar cu limite si numai in favoarea celor care merita si in niciun caz in devafoarea propriilor optiuni.
“Pe măsură ce îmbătrâniți, viața vă va devora ca acidul de baterie și toate lucrurile pe care le-ați iubit odată vor fi, brusc, tot mai greu de găsit.”
Autor: Meg Wolitzer , Anul aparitei: 2019, Editura: Trei, Numar pagini: 286, Traducere: Mihaela Apetrei
