„Sa nu razi:((„…Nu, nu rade nimeni! E insa un roman pe care il citesti, il recitesti, il mirosi, il gusti, il pipai ca sa fii sigur ca iti trece prin toate simturile. Si, in final, te asiguri ca-l ai acolo, mereu cu tine! Fiindca il simti prin tine, il tii minte si nu-l mai uiti dupa ce l-ai terminat…
Plangi, zambesti un pic, te infurii, plangi iar si iar … ! Nu, de ras, nu rade nimeni…Dar trebuie sa-l citesti! Ce daca e folosit un limbaj destul de « colorat », ce daca e atat de dureros pe alocuri inca iti vine sa renunti pentru ca nu esti de acord cu personajele si nu intelegi de ce se intampla lucrurile asa.
Doar pentru ca stii ca si in viata de zi cu zi e uneori fix asa…cum descrie Diana, si e de ajuns! Poate, daca esti norocos, nu la tine in casa! Dar o mama ca a Dianei, Milly, ai auzit-o sigur la vecinii de la etajul 2! Sau poate e mama fetitei plina de vanatai, colega din spate pe care o ocolesc toti copii. Pentru ca nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu nefericirea! Sau cu tristetea! Sau cu violenta. Dar ea exista. In aceasta societate in care multe familii traiesc intr-un cerc gri-negru, din care sunt fie prea comozi, fie prea lasi sau incapabili sa iasa! O zona, cica, « de confort ». O carte despre mii de relatii: mame-fiice, mame-fii, mame-tati, mame-alte mame!
“Sa nu razi : ((“ este despre ambitiile exagerate ale parintilor cu care isi ingenuncheaza copiii! Si despre predarea “oficiala” la momentul nasterii lor, a neimplinirilor parintilor spre stralucita implinire a generatiei viitoare. Ca un fier incins de care oricine vrea sa scape repede! Nu conteaza ca ei vad altfel viata, ca ei vor altceva! Oricum nu-i intreaba nimeni! Si despre obsesia ca doar imaginea conteaza, ceea ce vad alti parinti, alti vecini, alte cunostinte, rudele de la tara, etc. Nicidecum ce se intampla in spatele peretilor subtiri ai unui apartament gri, in care miroase greu dar are o usa stralucitoare la intrare.
Iar copii…da, ei sunt cei mai “loviti” ! Uneori la propriu, alteori la figurat… Si isi jura in fiecare zi ca ei nu vor urma viata parintilor lor atunci cand vor deveni adulti, ca ei nu vor face la fel cand le va veni randul, nu vor fi ca ei… ! Dar da, de cele mai multe ori sunt exact la fel. Sunt si cativa care realizeaza ca au urmat acelasi drum, ca merg pe acelasi “bulevard” ca si parintii lor, si sunt constienti ca e total gresit. Si-atunci devin clientii depresiilor, anxietatilor si, in cele mai rele situatii, sfarsesc precum Diana.
O carte despre relatia mama-fiica care trebuie citita fiindca e o carte excelenta care trebuie gandita, inteleasa bine si neurmata – unde e de neurmat. Pentru ca altfel, ai citit-o degeaba! Dar la cat este de dura, de clara si de adevarata, sunt sigura ca nu va fi degeaba pentru nimeni. Un fel de Asa Nu (il mai gasiti si in „Tatal celuilalt copil”, in varianta tatalui)…Asa Da nu-l prea gasesti in carte! Ci in ceea ce este de inteles!
“Sa nu razi :(( este o carte despre mame si fiice, multe mame si multe fiice care au ajuns sa semene cu mamele lor, femei neterminate si femei neincepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatra la rinichi.
Si tot nu ma simt bine.” Raluca Feher
Te doboara la pamant pe atat este de trista si de coplesitoare dar te ridica de guler ca sa vezi spectacolul pana la capat! Sa fim seriosi: e un subiect atat de dureros incat nu, nu razi! Plangi! Dar tot o citesti pe toata. Si apoi, in timp ce ii recitesti pasaje, cu un ochi cauti si alte carti ale acestei autoare… ! Ca prea bine a scris-o pe-asta!
Inceputul ei este cat se poate de dur: Diana, cea care scrie despre relatia cu mama ei, Milly, se sinucide. Si-apoi isi incepe povestea, scrisa despre ea si despre relatia cu o mama ei, o femeie nu dificila, nu nedreapta si cu un bagaj asa greu de frustrari incat a cocosat-o, ci toate la un loc si inca ceva in plus: invidie, rautate, ingustime. Daca mai gasiti voi ceva, las loc in text…
Chiar si micile povestioare ale Dianei, inserate ici colo, sunt triste…Iata un exemplu despre ‘cea mai veche minciuna din lume’:
“Infasurata intr-o folie speciala, avea o silueta pe care cu greu o puteai ghici, mancata, sparta. Cea mai veche minciuna din lume, probabil din Epoca Fierului, este la el in muzeu. Nu o vor expune inca, trebuie sa o restaureze. Este o operatiune delicata la care vor participa cei mai mari mincinosi din lume si doi doctori in istorie, unul din Roma si unul din Marea Britanie. Din cercetarile preliminare rezulta ca cea mai veche minciunna din lume este un ‘te iubesc’”.
Va avertizez: “Sa nu razi : ((“ nu-i o carte comoda! Mai ales pentru cei care se identifica cu vreunul dintre personajele ei! Scrierea ei e extrem de placuta! Peste toate insa, este atat de desteapta, ridica atatea probleme ale vietii din jurul nostru, atat de profunda, incat nu o veti putea inchide decat dupa ultima pagina! Ce daca aflii ca Diana a murit inca din primele pagini! Felul in care isi explica oarecum gestul, (cu care nu, nu pot fi de acord) transmite un mesaj clar: Pentru mamele care se considera Dumnezeii copiilor lor: Nu! Nu sunteti!
“Cu ce drept sa vrem sa ne traim vietile asa cum vrem noi? Sunt vietile ei, ea ni le-a dat cu imprumut, a fost si un contract acolo, dar nu ne aducem noi aminte. Ne-am angajat sa o ascultam, sa o respectam, sa nu o suparam niciodata.
De ce nimeni pe lumea asta nu isi tine promisiunile?
Si atunci Mily s-a gandit ca poate totusi cineva le tine.
Si a inceput sa mearga la biserica.”
Am obiceiul in recenziile mele sa strecor citate ale cartilor recenzate insa de aceasta data, in cazul cartii „Sa nu razi : ((„, au fost prea putine cuvintele mele si prea multe pasajele extrem de interesante. Astfel incat, veti gasi mai jos, cateva fragmente ale cartii, care sper sa va convinga:
Cei mai multi dintre noi sunt ciuruiti de cuiele pe care parintii nostri le-au batut in noi. Apoi educatoarele si matusile, bunicile si vecinii, si copiii de la bloc, si oamenii de la televizor.
Ne-a iesit tot sufletul din noi prin gaurile facute de cuie si pentru ca nu avem suflet, pentru ca ne-am transformat in ciocane fara suflet, batem cuie in alti oameni si in trunchiuri de copaci si spanzuram pisici. Si vrabii. Uneori, cand avem noroc, spanzuram cate o vulpe sau cate un pelican.
Cred ca un biznis bun ar fi sa fac un cabinet unde sa am un magnet mare, asa, cat corpul pacientilor si sa le scot cuiele astea din corp. As face operatiunea asta, dar numai pentru copii. Ei sunt salvabili. Lor nu le-a iesit tot sufletul din corp si, se stie, daca mai ai chiar si numai 12% din suflet ramas, el se reface.”
________________________________
„Capcana sunt eu. Pun un picior inaintea celuilalt si imi pun piedica. Ce rost are sa astepti un obstacol cand poti sa-ti fii tu obstacolul?
Nu lasa pe altul ce poti face tu.„
______________________________
„Maica-mea s-a simtit tradata de univers. Dumnezeu a iesit la o tigara, secretara lui e surda si inchide ghiseul de reclamatii la 12. Totul conspira impotriva ei. Simplitatea parintilor, onestitatea tatalui, numele satului in care s-a nascut, norocul surorii mai mici.
Dar va razbi, nu va lasa pe nimeni sa ii spuna ce sa faca. Se va muta la oras si va fi cineva.
CINEVA.”
Autor: Raluca Feher, Anul aparitei: 2019, Editura: Trei, Numar pagini: 256
