“Sa bati din palme cu o singura mana” sau … cum ar fi sa cazi de jos in sus. O carte ca aceasta, este precum o camasa eleganta dar excesiv, apretata. Ii simti in fiecare moment finetea tesaturii, croiala ei desavarsita, dar este incredibil de greu de ramas in ea. Nu-i desigur deloc confortabila dar in fata frumusetii ei si a sentimentului pe care il ai purtand-o, confortul pierde considerabil din teren. Si atunci, ramai in ea, pana la capat.
O carte de o tristete sfasietoare, care transmite o emotie puternica, scrisa intr-un stil minunat, pitoresc. Pe mine m-a captivat de la primele pagini. Recunosc ca titlul a fost cel care m-a atras dar continutul ei este cel care m-a convins sa o recomand. Oscileaza permanent si este o antiteza intre bine si rau, agonie si extaz, imbracate intr-o metafora care urmareste personajul principal, pe tot parcursul cartii. “Lemnul” si “dantela”, floarea de colt si cioburile pastrate dintr-un vechi servici de ceai, spart, reusesc sa creeze un univers, de o stranie frumusete, in care ingerii si demonii pare ca isi revendica teritoriile.
“Toate acestea vei ajunge sa le intelegi, dar niciodata nu le vei cunoaste, toate acestea s-au petrecut demult, tare demult, intr-o lume care intre timp s-a prefacut in turba, intr-o iarna uitata, pe o insula despre care putini au auzit. A inceput cu putin inainte ca ninsoarea sa acopere, complet si irevocabil, urmele de pasi. Cand norii negri invaluie cerul instelat si luminat de luna, cand bezna fara umbre se intinde peste pamantul ce inca mai sopteste ”.
Povestea este smulsa din trecut si adusa in prezent, intr-un vartej de amintiri dureroase. Si in aceasta furtuna de sentimente, ne trezim din nou in trecut. Acolo unde, Sonya Buloh, pesonajul principal, se intoarce incercand sa inteleaga de ce ea, ca adult, nu poate duce nicio relatie stabila, durabila. Ce anume din trecutul ei a sapat urme adanci, dureroase. Atat de adanci si atat de dureroase incat, adulta acum, sa nu fie bine cu ea, nicaieri.
Are 38 de ani dar cartea face un salt inapoi la cei 3 anisori ai micutei. Cand, doi parinti si un copilas, Sonya, fug din Slovenia, tara lor de origine. Intorc spatele trecutului, cu speranta ca vor ramane acolo aminitirile ororilor razboiului si a ocupatiei naziste. Cu privirea catre o viata mai buna si dorinta de a-si pacali destinul, pleaca spre indepartata Australia. Zecile de mii de kilometri ar fi trebuit sa le ridice parintilor greutatile purtate in suflet. Doar ca distanta geografica si realitatea pe care au gasit-o acolo nu e tocmai cea la care au visat.
“Promisiunea facuta muncitorilor imigranti, oferta unei vieti mai bune in Australia decat in Europa devastata de razboi, curcubeul inselator al prosperitatii si al unor vremuri mai usoare, mai pasnice, se subtiase si se indepartase, incetand sa mai fie ceva real, devenind un vis caleidoscopic, amintit doar pe jumatate, pe care era mai bine sa incerci sa-l uiti. Reducandu-se, intr-un final, la un tipat ascutit si neasteptat, care, cu un efort sustinut, putea fi acoperit de vuietul surd al certitudinilor amare, de zi cu zi. Toata lumea se lasa prada gandurilor negre in Tullah, mlastina a nefericirii, asteptand clipa unui catharsis care sa-i scape de monotonie.”
Maria Buloh, alege sa-si abandoneze copila, casa, familia si sa dispara intr-o seara, aparent fara nicio logica. O femeie tanara si frumoasa. A ramas din ea doar ecoul unui cantec de leagan care o urmareste pe Sonya intreaga viata. Imaginea dantelei si intrebarea: daca mama ei ar fi ramas, oare viata ei ar fi avut alta traiectorie?!
„Sonja nu se considera nici buna, nici puternica si nici prietenoasa. Se intreba daca, in alte imprejurari – daca si-ar fi cunoscut mama, daca mama ei ar fi fost alaturi de ea tot timpul acesta –, ea insasi ar fi fost altfel: mai buna, mai prietenoasa, mai puternica, fara sa fie pedepsita mereu.”
Lemnul, pe de alta parte, este cea de a doua dimensiune a universului Sonyei. Dantela mamei si lemnul – cel cu care stia sa lucreze tatal. Cu el a ramas fetita in acea lume straina. Doar ca nici barbatul n-a stiut ce are de facut in aceasta lupta a durerii. Si-a fost mai mult de dragostea pentru fetita lui, plecarea Mariei. Neputinta de a depasi despartirea de sotia lui. Si-atunci, a crezut ca daca bea suficient de mult, va uita. Aburii alcoolului nu au fost suficienti insa. Degeaba le-a umplut casa si viata.
Oamenii beau nu ca sa se bucure de prezent, ci dintr-un motiv mult mai presant, din dorinta de a uita trecutul si a nega viitorul. Destinatia lor nu era placerea, ci uitarea.
Cateva momente de extaz si restul de tristete profunda, caracterizeaza relatia dintre cei doi: tata-fiica. Le-a fost imposibil sa se intalneasca pe un drum comun. S-a instalat curand tacerea iar ea nu a fost niciodata o cale de comunicare. E ca atunci cand “bati din palme cu o singura mana”.
„Totul se ducea de rapa, totul se indrepta spre un moment, o actiune din care amandoi aveau sa-si dea seama, instinctiv, ca totul s-a sfarsit. Nu din cauza lucrurilor care fusesera spuse, ci a muntelui, din ce in ce mai inalt, de lucruri care ramaneau nespuse, a felului in care tacerea dintre ei, care-i legase candva ca niste lanturi de otel, se transformase intr-o prapastie tot mai adanca.”
E greu sa rezisti in universul Sonyei din cartea „Sa bati din palme cu o singura mana” dar o data ce ai patruns, nu mai incotro. Relatia tata-fiica, un subiect frumos atins si de scriitoarea Ioana Maria Stancescu, in „Tot ce i-am promis tatalui meu”.
E complicat sa intelegi deciziile oamenilor si de aceea e gresit sa-i judeci. Un lucru insa e sigur: esecurile adultilor, comportamentele esuate ale lor, isi au de multe ori originea in experiente ale copilariei. Doar o pace cu aceasta, doar o impacare cu anumite situatii sau oameni din trecut pot vindeca rani, deoarece „Sunt unele lucruri care conteaza mai mult decat cuvintele.”
„Trecutul nu este soarta ta, singura iti faci viata, ca atunci cand conduci masina, fie incet, neriscand nimic, necastigand nimic, fie repede, cand tot ceea ce conteaza e ce ai in fata, in clipa asta, iar tot ce e in spate nu mai are relevanta”.
Autor: Richard Flangan, Anul aparitei: 2016, Editura: Litera, Numar pagini: 350, Traducere: Petru Iamandi
