Prin ochii ei, recenzie cartePrin ochii ei, un roman scris de Sarah Pinborough se bucura, in prezent, de aprecierea tuturor. A adunat in egala masura aplauze si elogii din partea publicului, a criticilor literari, a caselor de productie de film care si-au dorit sa il ecranizeze (a castigat faimoasa platforma de streaming Netflix care a creat o mini serie de sase episoade). In topurile de bestselleruri ale Sunday Times si New York Times romanul a urcat pe locul 1 si urmeaza sa fie publicat in 20 de tari.

Celebrul scriitor Stephen King scrie despre ea:

“Trebuie sa cititi neaparat <Prin Ochii ei>…E fenomenala”

Lectura cartii am comparat-o cu privitul printr-un caleidoscop. Il ridici in lumina, privesti (citesti cateva pagini) si vezi mici bucati de sticla cum se asaza perfect  si atunci stii sigur ca ai inteles exact despre ce este vorba, cine este vinovat, daca moare, cine moare, etc. Intorci caleidoscopul usor si imaginile se schimba total (mai citesti doua, trei capitole), iti dai seama ca initial ai gresit, ca desigur ce ai anticipat nu are nicio legatura cu cartea si esti convins ca de data asta nu mai intuiesti gresit.

Muti vina de la un personaj la altul, construiesti alt final si deja nu mai esti sigur daca cineva moare, nicidecum cine este acela. In continuare, pana la ultima pagina, intorcand mereu caleidoscopul avansezi in carte si devine tot mai greu sa intelegi ceva, desi sunt presarate ici colo, cateva indicii dar nu le identifici ca atare decat la final.

Prin ochii ei, este un thriller psihologic, plin de mistere, de intrebari, o carte despre somnambulism, cosmaruri, vise, dedublare, pe parcursul careia te intrebi cine pe cine manipuleaza, cine pe cine minte si ce interes ascuns are, cine are mai multa nevoie de ajutor si din partea cui.

Orice rezumat al acestei carti consider ca poate incurca  cititorul sau dimpotriva ca da indicii, ceea ce n-ar fi deloc corect pentru cei care urmeaza sa o citeasca.

Fac doar o succinta descriere a actiunii. Pleaca de la un triunghi amoros care ar fi banal daca nu ar aparea si o a patra persoana care sa amestece cu totul lucrurile, un personaj pe cat de misterios pe atat de important, perspectiva lui fiind una dificil de creionat.

Louise, mama divortata a unui baietel de 7 ani, se indragosteste de David, despre care afla a doua zi ca este chiar seful ei, un barbat casatorit cu o femeie extrem de frumoasa, Adele. Pe aceasta din urma o intalneste intamplator si devin, in mod surprinzator, prietene apropiate. Este o relatie de prietenie care ii ofera detalii despre casnicia lui David si din acest punct de vedere Louise are un interes concret dar care in egala masura o incarca cu regrete si reprosuri pentru ca nu poate fi prietena adevarata pentru Adele, fiind amanta sotului ei.

Personajele cartii sunt toate la fel de vinovate, toate mint, toate insala, si ideea nu este sa il gasesti pe cel care iese nesifonat din intreaga increngatura ci sa recunosti acele indicii care sa te ajute sa intuiesti finalul.

Mi-a placut mult constructia cartii, structura gandita de autoare cu multa pricepere, cu un talent care nu poate fi pus la indoiala, ideile care se deruleaza precum itele de lana dintr-un singur ghem dar din care se croseteaza lucruri total diferite. Mi-a placut titlul sugestiv si preocuparea scriitoarei de a te ajuta dar in acelasi timp de a te incurca pana la ultima pagina.

Nu mi-a placut finalul cartii. Si eu as fi ales unul cu totul neasteptat, desigur, dar un pic mai aproape de ceea ce autoarea a construit cu mare atentie pe parcursul actiunii. Cred ca de data asta, autoarea a pariat prea mult pe fictiune in detrimentul realului, ca sfarsitul a fost abrupt, lasand impresia ca mai erau cateva pagini dar care nu au mai fost tiparite. Parerile sunt impartite in acest sens: cititori care sunt cu totul de acord ca este finalul perfect dar si opinii intre care se incadreaza si a mea, cum ca unul ceva mai realist ar fi putut fi mai potrvit.

Prin ochii ei, desi disponibila si in prezent pe Netflix, recomand sa cititi cartea inante de a viziona serialul, in aceasta ordine le-am parcurs si eu, fiindca desi stii deja cum se dezleaga intregul mister filmul este captivant pana la final si nu iti acorda niciun moment de plictiseala.

Autor: Sarah PinboroughAnul aparitei: 1929, Editura: Litera, Numar pagini: 416, Traducere: Bogdan Perdivara