Ideea romanului “Povestea slujitoarei”, scrisa de Margaret Atwood, este la fel de greu de digerat, pe cat de dificil de recenzat este cartea. Acest din urma aspect provine exclusiv din cauza mea: imi doresc probabil prea mult sa conving orice cititor al acestei recenzii sa nu rateze lectura romanului, incercand in acelasi timp sa fiu destul de zgarcita cu detaliile, pentru a nu deteriora cu nimic placerea lecturii.
Este un roman care impresioneaza, socheaza pe alocuri si este pentru un cititor de cursa lunga asemenea unui obstacol pentru un maratonist, la o cursa cu obstacole. In mod cert de neocolit.
O distopie care se ridica fara discutii la nivelul romanului “1894” a lui Orwell, comparabila cu acesta din multe puncte de vedere. Aceleasi sentimente de oroare trezesc, scenele de tiranie pot fi aproape vizualizate datorita detaliilor, in ambele romane. Merg cot la cot cele doua, intr-o oarecare competitie a distopiilor. “Povestea slujitoarei” primeste insa, din partea mea, un punct in plus, datorita constructiei personajelor, pentru care autoarea a acordat o atentie deosebita.
Sunt convinsa ca la baza a stat o schita minutios elaborata pentru fiecare dintre ele, pentru ca apoi, introducandu-le in poveste, sa fie fiecare in parte, piesa potrivita intr-un puzzle intreg. Sa creezi un personaj intr-o poveste nu este atat de greu dar sa ii insufli viata, in asta consta cu adevarat, talentul acestei autoare.
Cu imagini sumbre, reci, fara sentimentalisme siropoase (chiar si acolo unde emotiile se doresc a fi in prim plan), transant precum un bisturiu in mana unui chirurg priceput, stilul autoarei isi atinge scopul: acela de a ne arunca fara prea multe introduceri sau avertismente intr-un regim de tip fascist religios care pune stapanire pe America, intr-un viitor nu foarte indepartat.
Principalele victime sunt femeile ale caror drepturi si libertati sunt in intregime inlaturate. Noul regim, Galaadul, isi propune o reorganizare a societatii, bazandu-se pe principii religioase, si impune in randul populatiei noi diferentieri: rasiala (apartinand fascismului), confesionala (evidente, pentru un regim de tip religios) dar cea mai eficienta dintre toate – cea sexista.
“Mi-as fi dorit ca povestea asta sa fie diferita. Mi-as fi dorit sa fie mai rafinata. Mi-as fi dorit sa ma arate intr-o lumina mai buna – daca nu mai fericita, cel putin mai activa, nu atat de ezitanta. Mi-as fi dorit sa fie despre dragoste sau despre revelatii bruste, cruciale in viata unui om. Imi pare rau ca e atat de multa durere in aceasta poveste.”
Orice regim de acest tip isi doreste un controlul absolut al populatiei. In cazul de fata au reusit prin uniformizarea tuturor femeilor: nu mai existau nume individuale pentru acestea apoi au trecut la integrarea lor in anumite categorii. Existau in ordine ierarhica: Sotii (ale Comandantilor), Marthele (femei care su depasit varsta procrearii) si Slujitoarele (« Utere umblatoare », ultimele femei fertile si care erau capabile de reproducere). Folosindu-se de percepte religioase -“gandire curata”, puritatea sufletului – autoritatile au transformat radical modul de viata al femeilor in societate, insasi comunicarea intre ele facandu-se numai sub stricta supraveghere a Agentilor. Cel mai aspru erau tratate Nefemeile -respectiv cele care nu mai puteau da nastere unor prunci, devenind sterile din cauza toxicitatii armelor (folosite in razboi de Ingerii Galaadului, armata acestuia).
„Exista mai multe tipuri de libertate. Libertatea de a face un lucru si libertatea de a nu mai avea de-a face cu un lucru. In vremurile de anarhie, aveam libertatea de a face lucruri. Acum ni se da libertatea de a nu mai avea de-a face cu anumite lucruri. Nu subestimati acest tip de libertate.”
Povestea ne este spusa din perspectiva unei astfel de Slujitoare, o femeie care, in casa unui Comandant unde a fost trimisa, a primit numele de Offred (ca toate slujitoarele). A fost capturata de autoritati pe cand incerca sa fuga impreuna cu sotul si fetita ei. Traieste astfel cu amintirile unui trecut normal peste un prezent care pare ca nu-i real. Pierde urma fetei si traieste cu speranta ca nu a murit si ca va afla intr-o zi despre ea, intr-o camera in care geamul este incasabil, nu exista sfori, carlige, nimic care ar putea sa ajute la suicid. Si da, traieste, merge mai departe.
„Incerc sa nu-mi fac prea multe ganduri. La fel ca toate celelalte lucruri, si gandurile trebuie rationalizate. Statul pe ganduri iti poate micsora sansele de-a rezista, iar eu nu vreau sa ma dau batuta.”
Lovitura de stat prin care a fost preluata puterea a fost una sangeroasa, a fost folosit armament toxic deosebit de periculos pentru viata si sanatatea oamenilor. Apoi au fost inchise firme, cenzurate ziarele, blocate cardurile femeilor, interzise si ulterior desfiintate locurile de munca ale acestora. Insa ce a fost cel mai interesant era tocmai mecanismele prin care mintile din spatele acestei lovituri de stat au manipulat populatia, respectiv prin inocularea idelor precum necesitatea restrangerii libertatilor, impunerea regulilor bisericesti pentru o viata cat mai demna, mai curata.
Si sub aceasta umbrela au eliminat pe rand evrei, negri, homosexuali, sau persoane care erau de alta religie (acuzatia cea mai grava cu putinta). Au reusit sa ii inraiasca pe oameni, sa ii determine sa se dusmaneasca intre ei pentru motive neesentiale, si sa le starneasca ura, unii impotriva celorlalti.
„Am ramas in starea aceea de amorteala mai multe saptamani, desi s-au intamplat totusi anumite lucruri. Ziarele erau cenzurate, unele chiar desfiintate – din motive de siguranta, sustineau ei. Au inceput sa apara barajele rutiere si Identicardurile. Toata lumea a fost de acord cu treaba asta, de vreme ce devenise evident ca nicio masura de precautie nu era exagerata.”
Este interesant ca niciun detaliu al cartii „Povestea Slujitoarei” nu dezvaluie care era doctrina religioasa impusa, ceea ce denota ca acesta este prea putin important. Insa aflam ca au fost invinsi baptistii si protestantii, de unde am putea deduce ca ar fi vorba despre un fascism catolic. Religiozitatea excesiva dupa ce a fost impusa populatiei a ramas la indemana oricui prin magazine denumite “Rulouri pentru suflet”.
„Vitrina de la Rulouri pentru suflet e incasabila. In spatele ei se afla imprimante – siruri intregi -, carora li se spune Sfintele Tiparnite, dar numai de catre cele ca noi. Masinariile astea tiparesc rugaciuni, sul dupa sul, la nesfarsit. Se presupune ca a comanda rugaciuni de la Rulouri pentru suflet e un semn de piosenie si devotament fata de regim. In timp ce tiparesc rugaciunile, masinariile acestea le si rostesc. Dupa ce rugaciunile au fost spuse si tiparite, rulourile sunt transformate iarasi in hartie noua.”
« Povestea Slujitoarei », o poveste complicata, precum destinul unei femei care traieste o viata normala, intr-o familia normala, cu libertatea de a face alegerile pe care le considera potrivite si care se trezeste aproape peste noapte, fara nimic, intr-o viata coplet goala, cu o rutina a zilelor intr-o singura culoare, gri.
Sfarsitul cartii este unul magistral si pe langa faptul ca te determina sa te intrebi cum ai reactiona intr-o astfel de situatie, te indeamna sa-ti cauti propria libertate si sa o oferi la randul tau celor din jur – liberatea de a fi cine sunt ei cu adevarat, nu cine iti doresti tu sa fie.
Cat despre Slujitoarea din poveste, nu stim daca in final a actionat din curaj, disperare sau speranta. Desigur o vom prefera pe ultima. Si nu stim nici cum s-a sfarsit.
„N-am depasit nicio limita, n-am mers mai departe, n-am riscat nimic, sunt in siguranta. Posibilitatea de alegere e cea care ma ingrozeste. O cale de scapare, de izbavire.”
Nu stiu sa fi recomandat, pana la „Povestea slujitoarei”, cu mai mult drag, o carte.
Autor: Margaret Atwood, Anul aparitei: 2020, Editura: Art, Numar pagini: 453, Traducere: Diana Marin-Caea