“Omul de castane” este un thriller de exceptie! Sentimentul pe care l-am avut pe tot parcursul lecturii, a fost ca intre paginile lui, ma aflu pe un teren minat. Tot felul de bombite, sub forma unor indicii false, care-ti explodeaza in fata, la fiecare scena.Cu un talent deosebit, scriitorul norvegian Soren Sveistrup s-a jucat cu piste gresite, situatii rasturnate si imagini vizuale violente, pentru a distrage atentia de la principala preocupare, respectiv, dezlegarea misterului. Cine este criminalul in serie, a carui amprenta personala este o mica papusa de castane, plasata in fiecare “loc al crimei”.
“Omuletule de castane, haide, vino inauntru. Omuletule de castane, haide vino inauntru.” Este un vers dintr-un cantecel norvegian pe care il tot strecoara in paginile romanului sau, tocmai pentru a da importanta si greutatea cuvenita, castanelor.
Pentru cititorul care, din confortul casei sale, se implica impreuna cu cei doi detectivi, la solutioneaza cazului, eventual incercand chiar sa le-o ia inainte, am o veste proasta: nu va reusi!
„Sveistrup creeaza o intriga atat de complexa, incat nici chiar cititorii de romane politiste versati nu vor ghici finalul. Este o carte infricosatoare in cel mai bun sens.” – Library Journal
Aflam abia la finalul cartii „Omul de castane” care este adevaratul criminal, si doar pentru ca scriitorul vrea sa ni-l devoaleze. Pare ca, norvegianul sta undeva sus si se distreaza pe cinste, vazand cum toate indiciile lui false ii sunt luate in serios de cititor. Dar si cum, pe de alta parte, orice alt detaliu esential, asezat strategic in umbra, este trecut cu vederea de acesta.
Sincer, niciodata nu voi mai privi castanele cu indiferenta…Pe prima o poti gauri pentru a-I stabili ochii, pe a doua pentru locul mainilor si al picioarelor. Cele doua, legate intre ele, formeaza micuta figurina.
“…intinde mana sub grinda si descalceste snurul, care incepe sa se legene liber inainte si inapoi. Cele doua castane maro-inchis sunt asezate una peste cealalta. Cea din partea de sus este mica, cea de jos este mai mare. In castana de deasupra, cele doua gauri sunt scobite in loc de ochi. Cea de dedesubt are chibrituri infipte in loc de maini si picioare. Este o figurina simpla, alcatuita din doua bile si patru betisoare, nimic iesit din comun; insa, pentru o fractiune de secunda, lui Thulin ii sta inima in loc, fara sa poata explica de ce”.
Personajele sunt incredibil de bine conturate. Sunt destul de multe, prezentate toate inca din primele pagini si acest lucru poate crea o oarecare dificultate. Apoi insa, pe masura ce lectura avanseaza, se descopera ca fiecare are rostul si rolul lui in poveste.
Cei doi detectivi care lucreaza la anchetarea cazului, Thulin si Hess, fac o pereche nemaipomenita desi personalitatile lor sunt total diferite. Dar cum extremele se atrag, pana la finalul cartii, desigur, animozitatile dintre cei doi se transforma intr-o prietenie sincera. Sau… mai mult?! Nu dau mai multe detalii pe acest aspect, pentru ca nu este deloc important si contribuie doar la condimentarea actiunii. Sa recunoastem totusi, ca aproape de 600 de pagini pentru un roman, nu e deloc putin si poate parea chiar dezarmant. Dar ritmul alert plus aceste mici „deraieri” ale actiunii principale, se imbina perfect, astfel ca nici nu se pune problema sa plicitiseasca sau aparenta ca este lungit cu forta. Stilul clar si concis al acestei carti, il regasim si in romanul „Prin ochii ei”, pe care il recomand din tot sufletul.
Violenta acestui roman este insa un aspect care trebuie mentionat, mai ales intr-o recenzie bine argumentata. Da, este o lectura puternica. Victimele sunt descrise in pagini cu suficient de multe detalii pentru a le vedea cu ochii mintii.
”Intr-o fractiune de secunda, Marius constientizeaza ca tehnicienii criminalisti trebuie neaparat sa verifice daca usa pivnitei a fost sparta din exterior sau din interior. Intr-o fractiune de secunda, constientizeaza ca e posibil ca o fiinta ingrozitoare sa se afle inca in libertate, la fel ca animalele scapate din cusca, dar cand se intoarce catre baiat, gandurile ii zboara departe, ca norii care se confunda cu cerul. Apoi toporul il loveste in maxilar si totul se intuneca.”
M-a urmarit mult timp acest roman dupa ce l-am terminat. Pentru ca mi-a placut atat de mult, am vizionat si serialul (bine realizat) si cred ca as putea sa reiau oricand lectura cartii, chiar daca stiu autorul crimei. Doar pentru a-i surprinde mai bine jocul indiciilor si pistele spre care se indreapta firul povestii. Merita mentionat de asemenea ca scriitorul este renumit in Danemarca dar si in lume pentru talentul sau de scenograf, ceea ce nu este un detaliu de omis avand in vedere ca din fiecare cuvant asezat pe pagina expira aerul de scenograf.
“E o carte pe care n-o poti lasa din mana, dar care te va face sa eziti inainte sa dai pagina, atat de tulburatoare este”. Kirkus Reviews
Autor: Soren Sveistrup, Anul aparitei: 2020, Editura: Trei, Numar pagini: 622, Traducere: Simina Rachiteanu.
