Acolo unde canta racii, un roman ca o simfonie de sunete si culori. Are unicul dar de a-l citi si a-i auzi acordurile printre pagini.
Cartea incepe, cortina se ridica, va invit la spectacol!
Decorul, o mlastina la marginea unui sat. Autoarea Delia Owens, avand la baza temeince studii despre biologie si numeroase carti de specialitate publicate pe aceasta tema, ne picteaza in cuvinte acest peisaj pentru a transmite cititorului dragostea ei pentru natura in forma ei bruta, neintinata de oameni.
Descrierile sunt extrem de bine realizate astfel incat ele creeaza un tablou vizual al locului unde se desfasoara mare parte din actiune, pentru ca in aceasta carte, mlastina joaca un rol esential, ea este aproape un personaj in sine.
Muzica, o delicata poveste despre o fetita, Kya. Viorile, acordurile pescarusilor, flautul, cantul a mii de pasari care populeaza acest loc. Instrumentul central, Kya, un destin care ne ajuta sa raspundem la cea mai importanta intrebare a cartii: poate cineva sa creasca singur, sa se autoinstruiasca si sa supravietuiasca intr-un mediu atat de ostil omului sau are el nevoie pana la urma de oameni, de a fi inteles, acceptat si iubit de semeni. Doar ca, in final, este vorba despre acel raspuns unic pentru fiecare cititor, pentru ca el depinde in mare masura de propriile experiente de viata. Am desigur si eu un raspuns pe care il veti regasi la finalul recenziei.
Actiunea cartii evolueaza in doua planuri temporale: trecut si prezent.
In trecut, Kya, poreclita de oamenii satului “Fetita Mlastinii”, a fost parasita, pe rand, de parintii si fratii ei, la o varsta frageda, mai putin de zece ani. Intai cea care alege sa plece este mama ei satula de batai, jigniri si saracie si distruge astfel echilibrul fragil oricum al acestei familii. Pe rand, pleaca fratii si surorile ei si ultimul care dispare este tatal, un amator de jocuri de noroc si alcool, care prefera sa o lase pe fetita in grija pestilor si a insectelor mlastinii. Este nevoita sa faca fata singuratatii, foamei, fricilor de tot felul si gaseasca resurse pentru a putea supravitui.
In prezent, actiunea prezinta descoperirea unei crime, moartea unui baiat, Chase, un tip carismatic, bogat, curtat de toate fetele din sat, fie ele maritate sau nu. Aceasta parte a romanului are deci caracteristicile unui thriller misterios, cu rasturnari de situatii, politisti, indicii si chiar si un proces lung si greoi.
Sunt doua fire epice diferite, se intrepatrund rar, de exemplu atunci cand aflam ca Chase este cel care a primit afectiunea fetitei Kya, ajunsa atunci la varsta adolescentei, dar care devin in cursul romanului un tot unitar si conduc la un final cu totul neasteptat.
Titlul cartii este si el explicat in poveste si dovedeste ca nu este deloc intamplator. “Acolo unde canta racii” este acel tinut, unde racii nu merg inapoi, nu sunt rosii la fierbere, asa cum stim deja, ci acel loc pe care il cauta sufletul atunci cand are nevoie sa se odihneasca. Este pentru Kya spatiul unde se simte in siguranta, unde stie ca tot ce o inconjoara; insecte, fluturi, pescarusi, flori, pasari diverse sunt in asa fel create de Dumnezeu incat sa o ocroteasca si sa o fereasca de cei de care ii e cel mai tare frica, de oameni.
– Ce înseamnă «unde cântă racii»? Și mămica zicea așa.
Kya își amintea că mămica o încurajase mereu să exploreze balta: «Du-te cât de departe poți – hăt departe, până acolo unde cântă racii».
Adică departe, în pădure, unde toate creaturile sunt sălbatice și încă se poartă ca niște sălbăticiuni.
“Fetita mlastinii”, porecla cu care era cunoascuta Kya in sat si care o urmareste in tot cursul vietii ca un stigmat, desi nu pare sa nu o deranjeze, exprima intregul dispret cu care este tratata micuta Kya, provenit din superficialitatea oamenilor “buni”, a celor bogati. Dispret, batjocura si in final izolare. Are la baza o profunda nedreptate, o discriminare cu care ei inteleg sa trateze un copil abandonat de parinti, doar pentru ca nu a avut norocul de a se naste in sat ci locuieste in mlastina.
Este totusi o fetita norocoasa. Cunoaste si oameni buni: pe Saltaretu’, care ii devine ca un tata si de care o leaga o puternica prietenie si pe Tate, cel care incearca cu simplitate si naturalete sa ii arate ca nu toti oamenii sunt rai, ca exista si cei pentru care merita sa abandonezi armura si sa-ti deschizi sufletul. Traiesc impreuna o frumoasa poveste de iubire, intrerupta insa brusc de plecarea lui pentru a-si continua studiile dar cu promisiunea ca va reveni la ea in fiecare vacanta. Nu a facut-o, a abandonat-o si el si astfel, i-a sadit in suflet o alta frica: ca de la ea pleaca inevitabil toti cei care o iubesc. Daca a incercat sa se faca iertat si cat a reusit veti descoperi singuri.
Talentata in mod deosebit la scris si desen, cu o capacitate de autoinstruire iesita din comun, cu iubirea pentru natura care ii da energia pentru fiecare zi, Kya reuseste sa razbeasca, devine o femeie in toata firea, publica carti cu informatii pretioase despre ce stie ea mai bine: mlastina si castiga bani frumosi din asta.
Inainte de a se lasa cortina peste aceste spectacol grandios, autoarea dezleaga si misterul mortii baiatului insa lumina pe care o arunca catre acest aspect al povestii este difuza, neclara, semn ca nu acesta s-a dorit a fi mesajul si tema principala a cartii.
Am inchis cartea si am raspuns si eu provocarii lansate de ea: da, poti in mod exceptional sa supravietuiesti dar nu poti trai cu adevarat, fara oameni.
”De multe ori, iubirea nu merge snur. Dar si cand da gres, tot te conecteaza cu altii si, pana la urma, asta-i tot ce ai, legatura”
Autor: Delia Owens, Anul aparitei: 2019, Editura: PandoraM, Numar pagini: 384, Traducere: Bogdan Perdivara
