„Tentatia de a fi fericit” este o explozie de buna-dispozitie care, surprinzator, iti provoaca zambete si lacrimi in acelasi timp. Un gust dule-amar pe care il simti atunci cand o parcurgi, pentru ca un personaj extrem de haios si de simpatic, iti arata ca varsta este doar o cifra din buletin, fiindca in viata invatam cate ceva pana la sfarsit.
„Crezi că ai văzut totul în optzeci de ani de viață, că ești pregătit pentru orice situație și că poți face față cu experiența ta, însă îți dai seama că nu știi nimic, că bolile, necazurile și traumele care te-au marcat n-au folosit la a te face mai puternic. Nu se învață niciodată cum trebuie înfruntată durerea, se trăiește și gata.”
Cartea debordeaza de caldura, de veselie, de emotie si empatie pentru povestea spusa de Cesare. El este un pensionar singur care cu autoironie si sinceritate abrupta uneori (mai cu seama atunci cand isi evalueaza corpul), isi contureaza propria imagine, a unui om sobru, antisocial caruia nu ii place sa iasa din zona de confort dar care iubeste viata. Pentru ca insa in tinerete nu a stiut sa o aprecieze, ajunge la aceasta varsta cu un singur gand: sa se bucure din plin de fiecare zi. Varianta feminina a acestui personaj o puteti regasi in “Femeia la 1000 Celsius”.
“Ma numesc Cesare Annunziata, am saptezeci si sapte de ani si timp de saptezeci si sapte de ani si o suta unsprezece zile mi-am aruncat viata la gunoi. Apoi am inteles ca a venit vremea sa folosesc consideratia castigate pentru a incepe sa ma bucur cu adevarat de viata.”
Sunt multe lectii de viata transmise prin cuvintele lui Cesare dar una se detaseaza din punctul meu de vedere si anume aceea ca sensurile cele mai profunde despre viata le intelegem, in adevaratul sens al cuvantului, abia la o varsta mai inaintata, oricat de experimentati si trecuti prin viata ni s-ar parea noua ca suntem pana ajungem acolo. “Știi, trebuie să îmbătrânești ca să ajungi să râzi de viață.”
“Tentatia de a fi fericit” ne vorbeste despre parcurgerea vietii cu demnitate, cu decizii drepte sau mai putin drepte, cu regrete, dar mereu cu capul sus si un strop de veselie. Si chiar si un pic de extravaganta care sa ii condimenteze monotonia unei zile, daca este cazul.
“Am spus deja: unul din lucrurile minunate ale varstei a treia e ca poti sa faci ce vrei, oricum nu mai exista o a patra in care sa-ti para rau de ce ai facut”.
Acest roman isi desfasoara actiunea in Napoli (despre care se spune « Sa vezi Napoli, apoi poti sa mori ») caruia autorul i-a zugravit o atmosfera autentica cartierelor sale “cu stradutele lor care aluneca din varful dealului, cladiri coscovite care-si transmit secrete pe sarmele de haine intinse la uscat…cu o lume care se pierde in propriile umbre…iar mucegaiul…se asaza pe chipurile oamenilor.”
Sunt teme extrem de serioase abordate in acest roman cum ar fi: infidelitatea in cuplu, violenta domestica, singuratatea care vine la pachet cu batranetea si bolile ei, pierderea partenerului de viata si senzatia ca oricat de mult a trait langa tine tot au ramas o multime de lucruri nespuse. Insa sunt de o asemenea maniera asamblate incat cartea nu este nici pe departe un manual de filozofie iar umorul autorului ne ajuta sa le parcurgem cu usurinta.
Cesare are doi copii, pe Sveva si Dante, (cu amandoi o relatie dificila), un destin de care este in general nemultumit. A incheiat o cariera de contabil care nu i-a adus nici pe departe satisfactie, o casnicie cu o sotie pentru care a simtit o mare pasiune dar nu a iubit-o, si totusi “Cine se plange de batranete este nebun …si faptul ca am ajuns aici e deja un mare noroc”.
Viata lui, in aceasta etapa, curge destul de monoton, fara mari evenimente, pana intr-un anumit moment in care un cuplu tanar se muta in bloc si afla despre aceasta femeie ca este in mod frecvent batuta si maltratata de barbat. Desi nu este o persoana sociabila si desigur cu limitele impuse de varsta, Cesare nu ramane indiferent si cauta solutii, impreuna cu vechiul lui prieten, Marino pentru a o salva pe tanara, fara insa prea mari sanse.
„Din păcate viața m-a învățat că nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Ne salvăm singuri, dacă vrem.”
“Tentatia de a fi fericit” este o savuroasa si in acelasi timp profunda prezentare a unei vieti, cu bune si cu rele, cu umor si sute de regrete adunate in zecile de ani, viata unui om care nu a apreciat corect valoarea timpului, asa cum se intampla din pacate atat de des dar care la sfarsit s-a ales cu o concluzie inteleapta: “niciodata nu e prea tarziu”.
„Să încetăm să ne punem bariere mentale. Dacă-ți urmezi instinctul, nu greșești niciodată. Pasările migrează în fiecare an, fără să se întrebe de ce. Și noi ar trebui să facem la fel, să ne mișcăm încontinuu și să nu ne punem întrebări. Eu mi-am pus o mulțime de-a lungul anilor și am rămas nemișcat. Acum trebuie să recuperez, vreau să migrez în fiecare zi câte puțin.”
Cartea are un final magnific si o lista lunga de “Imi place…” a lui Cesare, din care remarc ultímele doua: “Imi place cel care stie sa iubeasca” si “Imi place cel care lupta in fiecare zi sa fie fericit”. Exista in toate o tentatie de a fi fericit.
Autor: Lorenzo Marone, Anul aparitei: 2018, Editura: Humanitas, Numar pagini: 248, Traducere: Gabriela Lungu
