Magia nu se poate explica. Cu atat mai mult cu cat, prin magie sunt create lumi paralele, personaje fantastice si o iubire suprarealista. Haruki Murakami insa, autorul romanului “1Q84”, nici nu si-a propus sa scrie de aceasta data, un roman credibil. Sau, cel putin, nu in totalitate.
“Cand scriu, nu ma gandesc niciodata cum va arata urmatoarea pagina a romanului. Multi nu cred ca, de fapt, asta e partea atractiva: habar n-ai care va fi urmatorul pas. E ca si cum ai asculta la intamplare dintr-un playlist…”
Tengo si Aomame, doi copii, colegi de clasa, si-au atins pentru o singura data mainile. Un gest suficient pentru a se astepta unul pe celalalt, timp de douazeci de ani, convinsi fiind fiecare, ca sufletul sau pereche a incremenit in acea mica, unica, atingere. Un univers magic, creat de Murakami, care se incadreaza la nivel temporal in anul 1984, dar care pentru ca nu-i pare a fi unul real, Aomame, ii da un nume nou, “1Q84” , „Q este pentru „semn de întrebare”. O lume care are o întrebare.”.
Daca insa aceasta magie se va suprapune peste un univers plin de realism alcatuit din zeci de detalii concrete, care te fixeaza cu picioarele pe pamant, rezultatul va fi cu totul fabulos. Este realizarea scriitorului nipon in acest roman. A luat astfel, una bucata lume fantastica si a asezat-o cu maiestria unui ceasornicar elvetian, peste una bucata lume reala. Si pentru ca pe alocuri nu se potriveau, le-a ajustat, a taiat ba din una ba din cealalta, pentru ca, pana la finalul celor trei volume, sa te faca sa te intrebi fara retinere: “si daca exista o astfel de lume?”
E ca si cum ai incerca sa cuprinzi intr-un cerc, un intreg ocean. Si pentru asta il asezi in diferite pozitii, il strecori intre tarm si orizont dar observi ca nu se poate pentru ca intra si cerul. Si ai nevoie de o singura clipa de inspiratie ca sa-ti dai seama ca, daca doar ai privi prin cerc de la distanta corecta, intreaga deschidere de apa ar putea sa incapa perfect, in cercul tau.
De cate ori anumite coincidente nu v-au pus pe ganduri?! Sau intamplari bizare nu v-au lasat acea senzatie de “déja vu”?! Persoane care apar in viata, aparent fara niciun motiv dar care joaca un rol determinant intr-un anumit moment si apoi dispar. Desigur, cerul nostru nu este, precum in “1Q84” impodobit cu doua luni si nu apar Oameni mici de dupa colt dar pana la urma, nu totul se rezuma la ceea ce este vizibil si palpabil.
Impletirea celor doua lumi, reala si fantastica, de catre Murakami, creeaza cititorului impresia lecturarii unor evenimente dintr-un ziar local despre care te indoiesti ca se pot intampla vreodata. Dar sunt acolo descrise atat de limpede incat simti ca iti trebuie doar putina rabdare, ca sa ajungi pana la capatul povestii, pentru intelege perfect. “1Q84” este un trhiller fantastic scris in cel mai original mod de un laureat al premiului Nobel.
Trilogia are forta de a-si tine ancorat cititorul, in ciuda celor aproximativ 1000 de pagini. Impartirea in trei volume este, din punctul meu de vedere, doar o alegere a scriitorului pentru a tine cont de comoditatea cititorului. Povestea avanseaza intr-un ritm destul de lent, insa nu am fost niciun moment tentata sa abandonez cartea. Primele doua volume ale seriei au un final incarcat de suspans iar volumele doi si trei incep brusc, te arunca direct in actiune, fara vreo alta introducere.
Punctele cele mai puternice ale cartii „1Q84”, consider eu, sunt misterul care te tine prins in poveste, si personajele create. Acestea, mai putin in mod evident cele care apartin lumii fantastice, au trasaturi foarte interesante si in mod cert nu pot pot fi incadrate in categorii, precum pozitive sau negative. Sunt enigmatice dar in acelasi timp, se deschid atunci cand lumina reflectoarelor ajunge la ele. Intr- maniera similara sunt regasite in „Viata invizibilia a lui Addie LaRue”, o minuntatie de carte.
Aomame este o tanara extrem de frumoasa, cu un trup atletic, pe care o cunoastem inca din primele pagini. Ea merge cu un taxi, extrem de elegant imbracata, la o intalnire cu un client. Din cauza blocajului din trafic este sfatuita de soferul care o conduce sa coboare de pe autostrada, pe o scara de incendiu, pentru ca sa ajunga la timp la intalnire. Scara se dovedeste insa a avea o destinatie stranie iar Aomame intra intr-o alta lume, in anul “1Q84”. Realizeaza imediat diferentele dar constientizeaza si faptul ca este dintre cei putini, care au acces aici. Ajungand la intalnire, aflam despre Aomame ca este o criminala profesionista, vicitimele sale fiind barbati cu un comportament violent care isi abuzeaza sotiile. Metoda cu care ii ucide este una inventata de ea.
Tengo este un scriitor-fantoma caruia i se propune sa rescrie in totalitate un roman, „Crisalida de Aer”, care are o poveste extrem de interesanta dar care necesita imbunatatiri pentru a putea participa la un concurs de tinere talente. Rezultatul este un roman cu mare succes la public care creeaza valuri in lumea criticii literare. Scriitoarea primei versiuni a romanului, Fukaeri, este o tanara de 16 ani, dislexica, care apartine impreuna cu familia ei unei secte, cunoscuta in societate sub numele de Pionierii. Intrepatrunderea membrilor acestei secte cu restul societatii este un subiect deosebit de interesant si naste intrebari pe care cititorul, oricat ar incerca sa le anticipeze sau sa le afle raspunsul, nu va reusi sa le desluseasca decat atunci cand Murakami apreciaza ca este momentul potrivit.
Oricate explicatii ar incerca sa gaseasca pentru a intelege cartea, cititorul se va lovi de tot atatea motive sa nu le creada. Si pe acestea, tot cartea ti le ofera. Un fel de joc de-a v-ati ascunselea, in care toti jucatorii au esarfe la ochi iar singurul care poate sa vada este copilul care n-a fost chemat in joc.
Tengo si Aomame sunt principalele personaje ale romanului. Ele se afla alternativ in prim planul cartii iar interactiunea lor cu celelalte personaje le creaza spatiul necesar pentru a-si descoperi propriile ganduri, dileme si emotii. Pe langa acestea, micuta scriitoare, Fukaeri, si Profesorul care o are in grija, Komatsu, editorul care pune la cale rescrierea cartii “Crisalida de aer”, Tamaru, bodyguardul unei doamne vaduve, extrem de bogata, care conduce o casa de adopost pentru femeile abuzate, Ushikawa, un detectiv cu capul diform si urat, un incasator de taxe TV teribil de insistent, fiecare dintre ei reprezinta tot atatea fire de la care pleaca actiunea din cand in cand. Si care beneficiaza de atentia scriitorului, suficient pentru a-i contura o personalitate aparte.
Cartea este presarata de tot felul de detalii care par, pana intr-un punct, lipsite de importanta. Dar adevarul este ca orice astfel de amanunt isi gaseste relevanta cateva pagini mai tarziu si un lucru banal devine o posibila explicatie, in anul 1Q84. Firele epice se intrepatrund intr-un moment in care raspunsurile intrebarilor nasc alte intrebari.
Murakami nu intentioneaza ca cititorul sa ramana cu o invatatura sau o lectie de viata, pentru ca el nu se gandeste niciodata, la sfarsitul romanelor sale.
Cartile lui trebuie doar citite, nu neaparat intelese iar publicul caruia se adreseaza este format din cititori care nu cauta relaxarea in lectura ci mai degraba profunzimea.
“Traim intr-o lume falsa. Ne uitam la stiri falsificate, luptam un razboi fals si ne punem vietile in mainile unui guvern fals. In toata aceasta imagine a falsitatii fara margini, reusim sa gasim si o farama de real. Asa se face ca pasim printr-un labirint de scene false, in care singurul lucru adevarat este dorinta noastra de a comunica, de a ajunge la capat.” (Murakami)
Autor: Huaruki Murakami, Anul aparitei: 2012, Editura: Polirom, Numar pagini: 1000, Traducere: Iuliana Oprina si Florin Oprina.
