“Singuratatea numerelor prime”, debutul literar al lui Paolo Giordano, este o carte ca o furtuna aparuta din senin, in mijlocul unei zile fierbinti, apasatoare de vara. O furtuna care bucura pentru ca este in stare sa racoreasca aerul, dar in acelasi timp intriga pentru ca, din cauza ei, totul in jur pare sa-si ia zborul: frunze, praf, emotii, amintiri, sperante, dorinte. Si le rascoleste pe toate, le amesteca cu centrifuga unui aparat, in speranta de a le gasi tuturor, un loc mai bun. In orice caz, altul decat cel de unde au plecat.
Ravasitor si emotionant. este un roman care te poarta cu el in povestea tesuta de scriitorul italian, dar te abandoneaza cu eleganta, o data cu ultimele pagini. Nu doar pentru ca finalul nu este acela pe care cel mai probabil cititorul il va anticipa, ci pentru ca dupa ultimele pagini, astepti, in zadar, sa mai urmeze ceva. Acel “ceva” pe care ni-l dorim atunci cand citim cartile prin prisma propriilor noastre povesti de viata.
“Numerele prime sunt divizibile cu unu sau cu ele insele. Stau la locul lor, in infinita serie de numere naturale, strivite la fel ca restul, intre altele doua, dar cu un pas mai incolo fata de celelalte…printre numerele prime sunt si unele mai speciale…”numerele prime gemene”: sunt perechi de numere prime care sunt aproape, de fapt foarte aproape, pentru ca intre ele este mereu un numar par care le impiedica sa se atinga cu adevarat. Numere ca 11 si 13, ca 17 si 19, 41 si 43.”
“Singuratea numerelor prime” nu este despre matematica, legatura cu ea fiind doar la nivel abstract. Nu este nici despre iubire, neputand, din punctul meu de vedere, sa fie introdusa in categoria cartilor de dragoste. Ci este despre singuratea asumata. Despre oameni, care poarta povara unor experiente traumatizante si nu fac nimic pentru a-si vindeca ranile. Aleg mai degraba, sa-si puna viata intreaga la dispozitia durerilor lor.
Cele doua personaje principale, Mattia si Alice, prefera sa-si croiasca fiecare propriul univers, inchis ermetic.
“Mattia se gandea ca el si Alice erau astfel, doua numere prime gemene, singure si pierdute, apropiate, dar nu indeajuns pentru a se putea atinge cu adevarat.”
Sunt total diferiti, au fiecare un cu totul alt mod de a privi viata: unul prin prisma calculelor exacte, a unor cifre care isi gasesc cu usurinta rostul peste tot, Mattia iar celalalt prin lentila unui aparat de fotografiat care surprinde intotdeanua culori, emotii, viata, Alice.
Ceea ce ii aseamana foarte tare este bagajul plin cu consecinte ale unor tragedii intamplate in copilarie, pe care il cara in spate. Precum si optiunea lor de a-si continua viata. Dar aleg o viata goala, alcatuita din rutina, sarcini indeplinite repetativ, nimic care sa dea sufletului bucurie.
Mattia poarta cu el sentimentul greu de vinovatie al mortii surorii lui gemene, in anii copilariei. Se autopedepseste pentru asta intr-un mod brutal si se izoleaza intr-o bula proprie.
Alice a suferit in anii copilariei un accident la schi, un sport pe care il ura din tot sufletul, dar pe care il practica din cauza insistentelor tatalui ei. Urmarea unei cazaturi a ramas cu un handicap pe viata, unul dintre picioare fiindu-i retezat. Cu sentimentul ca niciodata nu va fi placuta de nimeni, in urma unor interactiuni nefericte cu colege din clasa, Alice decide ca doar de una singura, poate razbi in aceasta viata.
Cei doi s-au cunoscut in adolescenta si au petrecut anii de colegiu, experimentand aceleasi gen de senzatii.
“Anii de liceu fusesera ca o rana deschisa, care pentru Mattia si Alice paruse atat de adanca, incat credeau ca nu se poate cicatriza niciodata. Trecusera prin ei tinandu-si respiratia, el refuzand lumea, iar ea simtindu-se refuzata de lume, si isi dadusera seama ca nu era, in fond, o mare diferenta”.
Experienta lecturarii romanului ”Singuratatea numerelor prime” este cu adevarat minunata doar daca citittorul nu incearca, cu propria imaginatie, sa intervina pe traiectoria povestii personjelor. Si mai ales nu le judeca deciziile si nu incearca sa schimbe finalul povestii, pentru ca din punctul meu de vedere, nu este unul mai potrivit. Asa cum rar am intalnit carti al caror tiltu sa se potriveasca atat de bine cu continutul ei. Poate doar in cele trei volume ale romanului „1Q84”, scrise de celebrul H. Murakami
Este un roman pe care il recomand din tot sufletul. Si cred ca va fi apreciat in egala masura si de cei singuri, dar si cei incojurati de multi prieteni, introvertitilor, dar si extrovertitilor. Si celor care vad viata in alb si negru, dar si celor care inventeaza culori, pentru a se bucura de ele.
“Un succes in Italia, unde a vandut peste un milion de exemplare, „Singuratatea numerelor prime” este un debut remarcabil, un roman emotionant care expune sufletul in toata goliciunea lui si prinde in paginile sale insasi ideea de umanitate.”
Autor: Paolo Giordano Anul aparitei: 2018, Editura: Polirom, Numar pagini: 325, Traducere: Cerasela Barbone
