“Domnisoara de Maupin”, este un roman epistolar, in care scriitorul Theophile Gautier impleteste aparentele inselatoare si iluziile, intr-un joc cu lumini si umbre, abordand una din cele mai mari probleme ale umanitatii, anume aceea a existentei iubirii perfecte, respectiv a indragostitului perfect.
Nenumarati clasici ai literaturii universale au umplut volume intregi in incercarea lor de a raspunde unor intrebari precum: exista sau nu iubirea perfecta? este oare ea la indemana muritorilor de rand? ori poate, perfectiunea fizicului (asa cum este inteleasa si redata de pictorii celebri sau sculptorii de seama ai lumii) joaca un rol esential atunci cand vorbim despre « indragostitul perfect »?
« Amorul este zugravit legat la ochi, de fapt Destinul ar trebui zugravit astfel. »
“Domnisoara de Maupin” este de departe una dintre cele mai indraznete abordari literare, in legatura cu aceste teme, avand in vedere vremurile in care a fost scrisa cartea. Ne aflam in anul 1835, cand acest roman a luat nastere.
Cartea este o adevarata cascada de epitete si, pe baza lor, ne este zugravita o lunga inlantuire de imagini dedicate ideii: “totul pentru dragoste”. Mai intai pentru a simti intreg zbuciumul personajelor pentru descoperirea ei, apoi pentru ridicarea dragostei in slavi atunci cand este intalnita. Precum pe vremuri zeii erau slaviti, preamariti, hraniti cu nectarul sfant, in „Domnisoara de Maupin” iubitul/iubita era divinizata, suita pe un altar si admirata.
“…nu am iubit pe una sau pe alta, pe asta mai mult decat cealalta, dar iubesc una pe care n-am vazut-o niciodata, care trebuie sa existe pe undeva si pe care o voi gasi cu ajutorul lui Dumnezeu. Stiu bine cum arata si, daca o intalnesc, o recunosc imediat.”
Se bazeaza scriitorul pe nenumarate inflorituri, broderii intortocheate, intinse pe multe pagini. Pentru acest motiv, cititorul zilelor noastre poate intampina o oarecare dificultate in lecturarea primei parti a romanului. Este un roman dedicat dragostei greu de gasit si mai ales de pastrat, pe care il recomand alaturi de „Dragostea in vremea holerei„, in caz ca nu l-ati citit deja.
Suntem deseori obisnuiti sa parcurgem cu viteza cartile, sa ajungem cat mai repede la deznodamantul lor. Ne dorim, mereu grabiti, sa le descoperim rapid substanta. Insa unei astfel de carti ii trebuie un anume timp. “Domnisoara de Maupin” are, cu siguranta, nevoie de ceva disponibilitate din partea cititorului. Odata insa patrunsa idea acestei carti, ea va oferi acea satisfactie pe care doar scriitorii clasici pot in mod deosebit sa o trasnmita.
Personajul care da titlul romanului a existat cu adevarat si l-a inspirat pe Theophile Gautier pentru a scrie aceasta carte. Cunoscuta si sub numele de Madeleine d`Aubigny, aceasta s-a casatorit cu nobilul Maupin si a captivat, datorita vietii sale pe cat de aventuroasa, pe atat de misterioasa si enigmatica. Devine celebra pentru frumusetea ei rapitoare dar si pentru talentul in manuirea armelor si vocatia teatrala.
Travestita in haine barbatesti care ii pun in valoare feminitatea, tulbura mintile si sufletele barbatilor si femeilor in egala masura. Starneste pasiuni si dusmanii, provoaca dueluri barbatilor si lacrimi femeilor. Motivul travestirii este dorinta eroinei de a cunoaste mai bine barbatii. Si unde ii poate descoperi mai usor daca un in lumea lor. Se amesteca intre ei, cu gratie feminina si indemanare masculin, ii observa si le asculta discutiile in toate locurile interzise femeilor in acea vreme.
Pornind astfel de la modelul din realitate, Theophile Gautier isi construieste romanul si da viata unor personaje imaginate de el. Tanarul poet d’Albert si iubita sa, Rosette, se indragostesc, in secret, de aceeasi persoana: frumoasa Madelaine de Maupin, travestita in cavalerul Theodore.
O idolatrizeaza in egala masura si, deoarece ambii regasesc in aceeasi persoana trasaturile iubitei/iubitului ideal, sunt cu totul captivati de farmecele acestei aparitii. Trasaturile feminine, intuite corect de d’Albert atunci cand Theodore interpreteaza rolul unei femei intr-o piesa de teatru dar si tinuta masculina, o pun pe insasi Madelaine in incurcatura, in incercarea ei de a-si stabili carui sex ii apartine.
„Realitatea este ca niciunul dintre aceste doua sexe nu este al meu. Nu posed nici supunerea prosteasca, nici timiditatea, nici martor mediu al femeilor. Nu am viciile barbatilor, natura lor dezgustatoare, ticaloasa si inclinatiile lor brutale. Sunt de un al treilea sex separat, care nu are inca un nume; mai mare sau mai mic decat ei, inferior sau superior. Am corpul si sufletul unei femei, mintea si puterea unui barbat si am prea mult sau nu suficient din una sau din cealalta pentru a ma putea imperechea cu oricare dintre ele. „
Finalul cartii este pe cat de surprinzator pe atat de minunat. Pentru cititorii care iubesc un final cu totul neasteptat la care sa se gandeasca mult timp dupa ce au intors si ultima pagina, aceasta este cartea ideala. Nu va voi dezvalui nici care a fost alegerea personajului, nici daca a fost dezvaluita adevarata lui personalitate ci doar o idee lansata de scriitor chiar acolo, in ultimele pagini: este oare de preferat o iubire neconsumata, pe care ti-o amintesti doar ca fiind ideala, perfecta, celei care in timp ajunge vrand nevrand sa se uzeze, sa se bagatelizeze.
“…Dragostea e intocmai ca norocul, nu-I place sa se alerge dupa ea. Ea ii alinta de preferinta pe cei care dorm la marginea fantanilor, si adeseori sarutarile reginelor si ale zeilor coboara pe ochii inchisi.”
„Nu pot si nici nu vreau sa ocolesc cartea de proza a lui Theophile Gautier, « Domnisoara de Maupin », pe care o consider de capatai in cadrul operei sale… Orice tamaduitor de suflete, orice moralist trebuie sa o aiba intr-un raft din fundul bibliotecii…” – Sainte-Beuve, Noile convorbiri de luni
Autor: Theophile Gautier, Anul aparitiei: 1976, Editura: Univers, Numar pagini: 373, Traducere: Raul Joil
