Despre cartea ei, “Consimtamantul”, Vanessa Springora spunea ca este un “mesaj intr-o sticla”. Cel mai probabil, se referea scriitoarea la acel mesaj care de undeva, de pe un tarm indepartat al lumii, pleaca aiurea, pentru a fi descoperit mai apoi de oricine are un pic de sansa sau se afla la locul potrivit pentru a-l gasi. Ce se intampla apoi in sufletul sau mintea norocosului, dupa ce-l citeste, asta este mult mai important pentru cel care l-a inchis in sticla.
Si la fel de probabil se referea scriitoarea la mesajul ei, unul cu totul special, pe care l-a inchis intr-o carte si a trimis-o in lume, pentru a fi gasit si inteles de catre cei care o citesc. Marea este, in cazul ei, marea de librarii, biblioteci, iar eu sunt una din persoanele norocoase, fiindca am gasit-o si, astfel, va ajut sa o gasiti si voi.
Durerea, traumele, anxietatile cu care traieste scriitoarea ca urmare a experientelor din copilarie si-au gasit prin aceasta carte o modalitate de ameliorare, pentru ca da, scrisul, ca si cititul, are valoare de terapie, fiindca “Limbajul a fost intotdeauna un privilegiu. Cine detine limbajul va detine puterea” (Chloe Delaume).
“Dupa atatia ani, ma invart in cusca mea, iar visele imi sunt bantuite de crime si de razbunare. Pana-n ziua in care, in sfarsit, solutia mi se infatiseaza ca o evidenta: sa ademenesti vanatorul in propria capcana, sa-l inchizi intre copertile unei carti.”
“Consimtamantul” are aspectul unui interviu iar Vanessa Springora pare ca raspunde transant unor intrebari care sunt astfel concepute si organizate incat sa fie un de schelet pentru o poveste care este tot atat de greu de pus in pagini de catre scriitoare, cat este de digerat de cititor.
“Consimtamantul” este despre asumare. A unui trecut pe care desi se arata decisa sa nu il lase sa o domine, acest lucru este extrem de dificil, chiar aproape imposibil de pus in practica. In ciuda trecerii timpului, a maturizarii, a incercarii sa uite sau sa ierte, exista rani ale sufletului care nu se cicatrizeaza niciodata. Durerea lor se estompeaza poate, dar ajunge sa apara de niciunde un mic “ceva” sau “cineva” care sa le aduca inapoi cu aceeasi intensitate.
Porneste firul epic al cartii de la copilaria scriitoarei. Fetita aflata atunci la varsta de 13 ani se indragosteste nebuneste de un scriitor celebru in Franta, in varsta de 50 de ani care o curteaza asiduu. Este perioada vietii ei in care familia se destrama: tatal alege sa plece si sa rupa pentru un timp orice legatura cu copilul iar mama, distrusa de o casnicie toxica, incearca sa recupereze timpul pierdut si “sa-si traiasca propria viata”. Un copil care nu are altceva de facut decat sa observe cum toata lumea din jur se prabuseste. Acelasi copil tanjeste si striga dupa iubire, incearca sa peticeasca goluri, primind disperat atentie de la oricine si cu orice cost.
Pentru a intelege cu adevarat grozavia prin care a trecut acest copil, abuzul sexual, moral, fizic la care a fost supus, trebuie cunoscut intreg contextul in care s-au derulat intamplarile dar mai ales “seducatorul” G.M., un barbat a carui prezenta “e grandioasa” asa cum este el vazut prin ochii acestui acopil de 13 ani.
G.M. este un scriitor francez, care se bucura de un succes rasunator in randul parizienilor cu pretentii, in urma publicarii jurnalelor, eseelor si romanelor sale. Renumitele sale “Caiete negre” publicate contin detalii privind tinerele cucerite, cu date personale ale acestora, nume si prenume, si au inregistrat vanzari extraordinare.
Cu un aspect fizic fermecator si carisma deosebita G.M. a cucerit facil opinia publica franceza si s-a bucurat ani de zile, de aprecierile criticilor, a editorilor si intregii societati franceze. A fost unul dintre castigatorii a nenumarate premii oferite pentru literatura sa. Era considerat un prieten apropiat al lui Yves Saint Laurant, si al fostului presedinte F. Mitterrand, a carui scrisoare era pastrata in buzunar, precum un talisman, salvator de orice acuzatie.
Avem de-a face cu un pedofil asumat, literatura lui G.M. fiind in mare masura compusa din scrieri in care sunt povestite relatiile cu fete sau baieti nu mai mari de 14-15 ani. Scrierile lui abunda de detalii vulgare, de scene de sex cu copii. Si ele sunt, cel mai adesea, elogiate de publicul francez. Despre aceste scrieri era deseori invitat sa vorbeasca in dese interviuri. “Nu e nimic ilegal sau imoral in asta” – ii placea cu orice ocazie sa exprime aceasta opinie. Sub diverse forme, pe toate tonurile posibile.
II placea sa se autodeclare public, un libertin sentimental rebel: „Eram Athos , marele domn al misantropului, secret, diferit …” . Intr-o perioada in care, in Franta, sa fii impotriva moralei, sa faci ce-ti place si chiar sa te lauzi cu asta, era un merit in sine.
“Ce ma captiveaza e mai putin un sex anume, cat extrema tinerete, cea care se intinde intre zece si saisprezece ani si care mi se pare a fi mai mult decat intelegem de obicei prin aceasta formula – adevaratul al treilea sex” G.M. – “Cei mai mici de saisprezece ani”.
Relatia dintre Vanessa Springora si G.M. incepe cu incercari repetate ale lui G.M. de a o cuceri, cu declaratii scrise si repetate gesturi de iubire. Intai scrisori frumoase, apoi “intalniri intamplatoare”, atent gandite de G.M., asteptari in fata scolii, mici cadouri. Un parfum senzual pe care l-a pudrat in jurul copilei si cu care a reusit sa o prinda in mrejele lui.
Manipularea emotionala si abuzul sub toate formele sunt practicate fara oboseala, neintrerupt. Toate, sub umbrela intentiilor considerate de el “corecte”, de a initia in viata sexuala, copiii. Relatiile sexuale cu cei mici erau apreciate de G.M. “privilegiu” de care se bucurau, cata vreme nimeni nu venea la el cu forta. Toti, fetite sau baietei, in viziunea lui, au consimtit aceste relatii, le-au acceptat si s-au ales doar cu experiente placute. Asta declara public, asa se lauda tuturor.
In cazul scriitoarei cartii „Consimtamantul” intamplarile s-au derulat pe fondul unui gol imens, lasat de un tata care isi pierde autoritatea in fata copilului si dreptul de a interveni in viata acestuia si o mama care desi cunoastea intreaga poveste isi lasa copilul sa-si traiasca propriile experiente, cucerita fiind de renumele scriitorului si convinsa ca maturitatea prematura a copilului ei ii da discernamantul de a-si alege propriile relatii.
Nici profesorii, care au observat nenumaratele absente de la scoala si un comportament ciudat al fetei, nici politia sau procuratura, nimeni nu a actionat in niciun fel. Desi existau nenumarate semnale, scrisori anonime trimise politiei, prin care erau reclamate faptele lui G.M., acestea erau tratate superficial, marele scriitor nefiind niciodata deranjat.
“Statutul sau de scriitor a protejat acest pradator”.
Aceasta tacere colectiva arata complicitatea tuturor cu un “colectionar de tineri” si faptul ca, la momentul respectiv, nimeni “nu indraznea sa atinga aceste peresonaje care controlau o parte din mediu literar francez”.
Amprenta pe care o astfel de relatie o are asupra unui copil? Pe viata! Nu se poate uita, niciodata nu se poate ierta. Poate doar asimila si eventual, la un moment dat, asuma. De aici in colo, fiecare isi cauta drumul propriu. Sau mai degraba un punct de sprijin pentru un destin care poate aluneca spre nicaieri.
“E ciudat ca o prima dragoste, daca, prin fragilitatea pe care o lasa inimii noastre, croieste calea dragostelor viitoare, nu ne da cel putin, prin insasi identitatea simptomelor si a suferintelor, mijlocul de a le lecui.” Marcel Proust, Captiva
Aceasta carte nu este doar purtatoarea unui mesaj oarecare. „Consimtamantul” este un strigat al carui ecou a reusit sa cutremere o intreaga societate franceza, si nu numai. Un fel de #MeeToo, cartea este primita nu doar cu aprecieri ci mai degraba cu controverse. Insa este un succes remarcabil faptul ca zguduie lumea literara, publicistica si nu numai din Franta si reuseste sa sparga zidurile de aparare ridicate in jurul lui G.M. Prima fisura a fost produsa atunci ca editorul de baza al scriitorului refuza sa-i mai publice scrierile si ii retrage cartile.
“Consimtamantul” lui Vanessa Springora este un raspuns la intrebarea: “literatura este o scuza pentru orice?” Este arta cea care poate trece peste moralitate? Iata un posibil raspuns, oferit chiar de scriitoare:
“Literatura se plaseaza deasupra oricaror judecati morale, dar este de datoria noastra, ca editori, sa amintim ca raporturile sexuale dintre un adult si o persoana care n-a ajuns la varsta la care sa fie considerata apta de consimtamantul sexual este un act condamnabil, pedepsit de lege.”
„Consimtamantul” este recomandarea mea in primul rand pentru adultii care au copii, apoi adolescentilor si celor care se afla in pragul adolescentei, pentru a invata din greselile altora, pentru a retine un mesaj important: aveti grija si de sufletul si de trupul vostru; in timpurile de acum, nimic nu este mai important.
Autor: Vanessa Springora, Anul aparitei: 2021, Editura: Polirom, Numar pagini: 216, Traducere: Alexandra Cozmolici
