Tatal celuilalt copil, recenzie, Parinoush Saniee carte, “Tatal celuilalt copil” este o carte plina de semnificatie, cu o puternica incarcatura emotionala, care se citeste usor, dar pe care nu o recomand neaparat ca lectura de vacanta.

Impresia pe care o lasa lectura acestui roman este aceea ca iti doresti sa-i parcurgi capitolele pentru ca sa-i poti fi alaturi lui Shahab, un baietel mut, in varsta de 4 ani si sa-l poti strange in brate, fiindca el nu sufera in realitate de vreo boala care il impiedica sa vorbeasca ci sufera pentru ca…nu este iubit.

Ramane de vazut daca autorea cartii „Tatal celuilalt copil” reuseste sa atraga cititorul in povestea ei si daca micutul coboara dintre randuri direct in sufletul lui.

Insa, daca un lucru este evident in aceasta carte, este ca isi propune sa transmita o poveste prin ochii unui copil, personajul principal – Shahab, din care oricine sa poata trage invataminte. O serie de “asa da” si “asa nu”, un manual usor de parcurs, pentru parinti dar si pentru cei care nu sunt…inca.

Constructia romanului “Tatal celuilalt copil” este una circulara, inceputul acestuia este sfarsitul, si tot cuprinsul este copilaria si adolescenta personajului principal in primii sai 20 de ani de viata. Nu ii putem auzi cuvintele dar mai important este ca ii putem citi gandurile. Doi prieteni imaginari: Babi si Asi sunt precum doi ingerasi (cel bun si cel rau) care se lupta in permanenta in mintea baiatului si ii dau o stare de nesiguranta, de neliniste si neintelegere fata de propriile actiuni insa pe de alta parte ei sunt singurii cu care poate vorbi.

Faptul ca in debutul cartii copilul nu isi recunoaste tatal intr-o poza este detaliat si explicat prin sentimentele traite de copil si prin culorile emotiilor acestuia (nuante inchise, din pacate). Copilul este reflectia relatiei pe care o are cu familia lui si in acest roman el este oglinda unei relatii lipsite de afectiune din partea tatalui, Naser.

Poate să te țină în brațe și să te iubească toată lumea – degeaba, dacă tatăl tău nu se uită la tine și nu te iubește…”.

Acesta din urma, capul unei familii iraniene, tata a trei copii, este profund implicat in asigurarea traiului si munceste din greu pentru a asigura cele necesare dar omite un aspect extrem de important in viata de familie: copii au nevoie de atentia, iubirea si incurajarea parintilor, mai mult decat haine sau vacante costisitoare.

Despre aceasta lume cu totul diferita, puteti citi si in cartea „Numai cu fiica mea” a carei recenzie o puteti gasi aici.

Din seria “Asa Da” :

  • Mama copilului, Maryam care ii ia apararea copilului indiferent ce nazbatie ar face si pe care acesta o percepe ca fiind “Zana lui Buna”. Este cea care se straduieste din rasputeri ca Shahab sa nu simta raceala tatalui si care incearca sa-l faca sa se simta la acelasi nivel de importanta ca si ceilalati frati ai lui…eforturi care insa nu au niciun rezultat

„Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?”

  • Bunica lui Shahab intuieste ca nu este vorba de nicio boala care sa-l impiedice pe copil sa vorbeasca si cu mult calm, fara sa puna presiune pe el, gaseste drumul catre mintea lui Shahab si il ajuta sa-si gaseasca resursele pentru a-si putea verbaliza gandurile.

Bibi nu avea nici o dorință de a se mândri cu meritul că mă făcuse să vorbesc. Nu voia să demonstreze nimic. Nu voia să facă paradă cu mine. Și, mai important decât orice altceva, nu mi-a trădat încrederea”.

  • Shahab – copilul de mijloc al familiei, avand in fata sa urmatoarea imagine: un frate mai mare, Arash, elev eminent cu rezultate excelente la invatatura fara a avea o inteligenta iesita din comun dar cu nenumarate ore multe de studiu, (efort pentru care plateste cu o nevroza ce a fost greu vindecata timp de 3 ani), apreciat de profesori, colegi, dar cel mai important de tatal sau, si sora mai mica o fetita frumusica si vorbareata care primeste imbratisarile si zambetele tatalui sau doar pentru ca “spune de toate”. Nu stie sa exprime frustrarile pe care le simte fata de faptul ca este pedepsit, adesea pe nedrept, doar pentru ca nu poate sa se apere, nu stie sa-si arate sentimentele negative care il stapanesc atunci cand se percepe pe sine ca fiind rusinea familiei si, parca si mai rau decat atat, este convins ca este un prost.

Din seria “Asa Nu”:

  • Tatal baiatului – Naser pentru care nu conteaza sentimentele copiilor lui, ci doar proiectia viselor si a imaginii lui prin acesti copii. Creeaza o competitie inegala intre copii, ceea ce duce la gelozie, si o atitudine dusmanoasa intre ei…competitie care pana la urma nu este pentru a demonstra cine e mai bun ci cine primeste mai multa atentie din partea tatalui.
  • Relatia de familie dintre membrii ei – rece, distanta, axata exclusiv pe datoria pe care o are fiecare de indeplinit fara sa se tina seama de sentimente si emotii. Daca dintr-o casa lipseste veselia si armonia, atunci membrii acestei familii nu isi pot crea propriile lor relatii, fratii sunt simpli colegi de camera, parintii doar indivizi cei care asigura confortul material.

Este o carte scrisa cu multa sensibilitate si este nevoie uneori de astfel de lecturi care alimenteaza sufletul si care deseori determina cititorul sa arunce o privire catre propria viata.

Copiii nu vin cu “Manual de Utilizare”… parintii sunt cei care sunt raspunzatori de caramazile pe care se construieste caracterul copiilor lor, de atitudinea pe care ei o vor avea in viitor fata de propria persoana precum si cum se vor raporta la lumea exterioara.

Finalul extraordinar al cartii „Tatal celuilalt copil” este cel care inchide cercul din debut: isi va aduce aminte Shahab despre barbatul din poza, vor reusi cei doi: tata-fiu sa darame zidul ridicat de-a lungul timpului? Sunt intrebari la care eu am gasit un singur raspuns: Iubirea.

”Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor. Nu-ti trebuie școală ca s-o citești.”

 

Autor: Parinoush Saniee, Anul aparitei: 2013, Editura: Polirom, Numar pagini: 290, Traducere: Cristina Ciovarnache